Cantareata britanica Adele si-ar putea pierde jumatate din avere, dupa divortul de sotul sau Simon Konecki, dupa sapte ani de relatie.

„Adele si partenerul ei s-au despartit. Vor continua sa-si creasca impreuna fiul cu iubire. Ca intotdeauna, ei doresc sa le fie respectata intimitatea. Nu vor mai fi alte comentarii”, au declarat Benny Tarantini si Carl Fysh, potrivit ziarului ABC, citat de Agerpres.

Cantareata de 30 de ani s-a maritat in secret cu Konecki in 2016, dupa patru ani de la nasterea fiului lor, Angelo.

Divortul va presupune insa o pierdere de mai multe milioane de euro pentru cantareata britanica, care detine o avere impresionanta de 160 de milioane de euro, la care se adauga numeroase bunuri imobiliare.

Potrivit tabloidului britanic The Daily Mail, Adele si Konecki nu au semnat un acord de separare a bunurilor inainte de casatorie, prin urmare imperiul si averea pe care Adele si-a cladit-o de la varsta de 18 ani ar putea fi redusa la jumatate.

Adele a devenit mama a singurului sau copil la 19 octombrie 2012, iar in 2016 s-a casatorit cu tatal fiului ei, Konecki, cu care avea o relatie de cinci ani. Cuplul s-a casatorit intr-o ceremonie secreta iar artista a confirmat public ca s-a maritat in discursul pronuntat la gala premiilor Grammy din 2017.

Castigatoare a numeroase premii in industria muzicala, Adele este cunoscuta pentru albumele „19″, „11″ si „25″.

In ianuarie 2008, ea a lansat primul sau material discografic, intitulat „19″. Albumul a intrat pe locul 1 in clasamentul britanic, fiind vandut, la nivel mondial, in peste patru milioane de exemplare.

De pe acest material au fost promovate patru piese: „Hometown Glory″, „Chasing Pavements″⁣, „Cold Shoulder″⁣ si „Make You Feel My Loved″⁣. Primul album a fost un real succes, debutand pe primul loc si fiind recompensat cu patru discuri de platina in Marea Britanie.