Rusia a semnat un contract pentru furnizarea de rachete antiaeriene portabile Igla-S Indiei, cel mai mare importator de arme din lume, si pentru a permite productia lor sub licenta in aceasta tara, a transmis marti agentia rusa de stiri de stat TASS, citata de Reuters si Agerpres, scrie hotnews.ro
Igla-S este un sistem portabil de aparare aeriana (MANPADS) care poate fi lansat de o persoana sau de un echipaj pentru a dobori o aeronava inamica.
„Am semnat deja documentul corespunzator, iar acum, impreuna cu o companie privata indiana, organizam productia de Igla-S MANPADS in India”, a declarat Aleksander Miheiev, seful exportatorului de arme de stat Rosoboronexport, citat de TASS.
India este cel mai mare importator de arme din lume, iar Rusia ramane cel mai mare furnizor al sau, in ciuda prejudiciilor aduse reputatiei armatei si armamentului sau din cauza razboiului din Ucraina, unde Moscova a suferit numeroase esecuri provocate de o armata mai mica, dar foarte motivata si echipata de Occident.
Rusia ar urma sa produca arme in comun cu India
Conform Institutului International de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), Rusia a reprezentat 45% din importurile de arme ale Indiei intre 2018 si 2022, Franta furnizand 29%, iar Statele Unite, 11%.
O alta agentie rusa de stiri de stat, RIA, l-a citat pe Miheiev spunand anterior ca „Rosoboronexport lucreaza cu intreprinderi private si publice indiene pentru a organiza productia comuna de arme de aviatie si pentru a le integra in flota de aviatie existenta in India”.
Nu au fost furnizate detalii despre companiile indiene care vor fi implicate sau cand va incepe potentiala productie.
Miheiev a declarat ca Rosoboronexport si partenerii indieni au furnizat Ministerului indian al Apararii avioane de lupta Su-30MKI, tancuri, vehicule blindate si obuze. La inceputul anului, India si Rusia au inceput, de asemenea, productia comuna de pusti de asalt AK-203 Kalasnikov.


