Eurovisionul din acest an va fi castigat de Germania sau Azerbaijan. Cel putin asa arata clasamentele celor mai mari case de pariuri din Europa. Conform acestora, Moldova are sanse mari sa treaca de semifinala, insa in finala nu va intra nici in top 10 clasate.
Se pare ca in acest an Europa va alege... tineretea. Cele doua tari cu cele mai mari sanse de a castiga Eurovisionul, au si cele mai tinere reprezentante in concurs. Germania, care este clasata pe primul loc de casele de pariuri, a trimis la Oslo o pustoaica de 18 ani, Lena Meyer-Landrut.
Daca prognozele caselor de pariuri se vor adeveri, aceasta va intari pozitiile tarilor-fondatoare ale Eurovision. Ultima data concursul a fost castigat de o tara fondatoare in 1997, iar pentru Germania aceasta va fi prima victorie dupa 28 de ani. Sansele Germaniei sunt, insa, adjudecate de Azerbaijan. Aceasta tara, la fel are o reprezentanta foarte tanara. Safura Alizade are doar 18 ani si este eleva la un liceu muzical.
Cat despre Moldova, casele de pariuri le prezic participantilor nostri trecerea in finala. Conform clasamentului, in semifinala, Moldova se va plasa printre primele cinci tari. In finala insa, avem putine sanse sa intram in top 10, nemaivorbind de victorie, prezic cei care pariaza. In lista celor 39 de tari participante, Moldova ocupa pozitia 25-a dupa sansele de a castiga marele concurs. La fel de putine sanse au si vecinii nostri - Romania si Ucraina. Conform pariurilor, ele risca sa nu treaca nici de semifinala.


