Huan Huan, femela de urs panda imprumutata de catre China ZooParc de Beauval, in centrul Frantei, a adus pe lume doi pui. O ingrijitoare venita special din China pentru a asista la nastere a reusit sa il ia de langa mama pe unul dintre ei si l-a plasat intr-un incubator. Celalalt urmeaza sa fie examinat.
Cei doi pui, veniti pe lume la putin dupa ora 1:00 dimineata, imbogatesc astfel familia de panda a gradinii zoologice, deja puternica, dupa nasterea fratelui lor mare, Yuan Meng, pe 4 august 2017.
"Cei doi pui sunt rozalii. Ambii sunt perfect sanatosi. Arata destul de mari. Sunt magnifici", a declarat presedintele ZooParc de Beauval, Rodolphe Delord.


O ingrijitoare de la Baza de cercetare si conservare dedicata acestor plantigrade de la Chengdu, venita special pentru a asista la nastere, a reusit sa puna mana pe unul dintre pui si l-a plasat intr-un incubator. Acest prim pui cantarea 149 de grame la nastere.
Al doilea pui va fi, de asemenea, examinat indeaproape imediat ce una dintre cele doua ingrijitoare din China va reusi sa se apropie de el, noteaza Agerpres.




La sfarsitul lunii martie, cei doi panda gigant, Huan Huan si Yuan Zi, una dintre principalele atractii ale gradinii zoologice, incercasera sa se imperecheze. O inseminare artificiala a fost, de asemenea, efectuata ca masura de precautie, in conditiile in care femela de panda este fertila doar 24 - 48 de ore pe an.
Folosind aceasta tehnica, Huan Huan a fatat deja primul ei pui. Acum in varsta de 4 ani, primul panda nascut in Franta cantareste peste o suta de kilograme. Geamanul sau nu a supravietuit.
Cei doi pui nu vor primi nume definitive decat in circa 100 de zile. Ele vor fi alese de prima doamna a Chinei, a precizat gradina zoologica.