Mai dulce de atat nu era posibil. Dulciuri pe toate gusturile si pentru toate buzunarele au fost astazi in centrul Chisinaului, unde a avut loc un festival ametitor de ispititor. Prajituri, biscuiti, briose, torturi si inghetata - cu de toate s-au delectat vizitatorii. Nu s-a mai tinut cont de silueta si s-a gustat din toate.

De toate formele, culorile si aromele, dulciurile le-au facut din ochi vizitatorilor la festivalul “Mai Dulce”.

”Toate s-au facut cu manutele noastre. Doua napolioane s-au dus, doua rulade s-au dus, tartele toate au plecat, placintele se coc in rola si acus mai vin.”

”Facute cu produse sanatoase, facute de acasa, cu faine de la bunica din sarai.”

 “Aici este placinta rece, asta e de la mama mea, asta e de la mama soacra, am luat retete de la toti.”

Comerciantii le-au propus clientilor delicii ce iti lasa gura apa.

 “E un tort din morcov si nuci, de tip american. Foarte popular. El se prepara cu caramela, crema de brânza. “

Oamenii au facut un adevarat maraton al degustatiilor. Unii si-au luat si acasa.

“Si ati scos din buzunare? - Mai mult de 100 de lei. Fiecare la 40, 20, cam asa.”

“Pai bine nu te alinti in fiecare zi, o data cand ai ocazia. Pana la urma tot pentru tine o faci.”

Un loc aparte au avut torturile vegane, preparate doar din ingrediente vegetale, presate la rece. Tentatia era prea mare, asa ca unii au dat si o suta de lei pentru o felie.

 “Migdale, curmale, caju, miere de albine, unt de cacao, unt de cocos, fructe.”

”Absolut deloc nu afecteaza silueta si plus la asta e foarte satios si foarte gustos.”

Ca sa ispiteasca si mai mult trecatorii, unii au gatit in aer liber faimoasele clatite americane, servite cu mure, pomusoare sau dulceata de trandafir.

“Reteta: oua, faina, unt si buna dispozitie.”

”Foarte apetisant arata si vrem sa le gustam.”

Savuroase, dar sanatoase sunt si aceste gustari propuse de un producator local. Ingredientele exotice fac pretul. 60 de lei costa un pumn de snack-uri.

 “Niste fursecuri din hrisca verde germinata, cu flori de geranium, cu fructe, uscate, cu seminte care le putem lua acasa pentru copii in ghiozdane.”

Evenimentul a tinut pana seara si a culminat cu un concert in aer liber.