Reprezentativa Georgiei a scris istorie, calificându-se în play-off la prima participare în cadrul unui Campionat European. Georgienii au obținut calificarea de pe locul 3 în grupa F, după victoria surprinzătoare din ultima etapă în fața Portugaliei.

Publicat:27.06.2024, 22:23

Georgia a început fulgerător și a deschis scorul la Gelsenkirchen în minutul doi. Mikautadze a interceptat mingea după o eroare imensă a portughezilor la mijlocul terenului și i-a pasat lui Khvicha Kvaratskhelia, care a încheiat faza cu sânge rece. Pentru lusitani, partida nu a contat, fiind deja calificați de pe prima poziție, așa că pe teren au intrat mai mulți jucători de rezervă, din echipa de bază fiind doar Cristiano Ronaldo și portarul Costa. Elevii lui Roberto Martinez au dominat la capitolul posesie, Ronaldo a avut câteva ocazii, dar defensiva georgienilor în frunte cu goalkeeper-ul Georgi Mamardashvili a rezistat. Ba mai mult, în minutul 57, Mikautadze a dublat avantajul Georgiei, după ce a marcat din penalty.

Mikautadze, care este golgheterul fazei grupelor la EURO, cu 3 reușite, a înnebunit stadionul, după ce a înscris. Georgienii au ținut de scor și s-a încheiat 2 la 0. Elevii lui Willy Sagnol merg în optimi de pe a treia poziție, la prima participare din istorie a Georgiei la un EURO. Portugalia, la rândul său, nu se va gândi mult la eșec, deoarece a acces în play-off de pe primul loc.