Firma acuzata ca a preluat ilegal 28 la suta din actiunile MoldovaAgroindbank iese din umbra. Avocatii companiei spun ca toate tranzactiile au fost legale si il acuza pe Vlad Filat ca face presiuni asupra instantelor de judecata din Moldova. In acelasi timp, actionarii de la MoldovaAgroindbank sustin ca au fost deposedati de actiuni in mod ilegal.
Potrivit avocatilor Merchant Outpost Company, in decembrie 2009 firma a incheiat contracte de cumparare a 28 la suta din hartiile de valoare ale bancii, cu 6 actionari de la MoldovaAgroindbank. Pentru aceste actiuni, compania ar fi platit 30 de milioane de dolari.
Pe de alta parte, avocatul actionarilor de la MoldovaAgroindbank sustine ca asemenea tranzactii nu au avut loc.
Intrucat nu si-au putut revendica actiunile pentru care sustin ca au platit, reprezentantii Merchant OutpostCompany au initiat proces de judecata, iar Curtea de Arbitraj din Sankt-Petresburg le-a dat castig de cauza. Ulterior, decizia a fost confirmata si de Curtea de Apel Bender, cu sediul la Causeni.
Reprezentantii firmei acuza autoritatile de la Chisinau de presiune asupra instantelor de judecata.
Avocatii Merchant OutpostCompany nu au putut spune unde este inregistrata firma, pe care o reprezinta, si cine sunt proprietareii ei.
Pe de alta parte, insa, intr-un comunicat remis presei de actionarii de la MoldovaAgroindbank, se mentioneaza ca firma Merchant Outpost Company isi are sediul intr-o cladire dubioasa de pe unadintre insulele Seychelles din apropierea Madagascarului. Totodata, astazi Centrul Anticoruptie a anuntat ca va initia audieri pe marginea preluarii ilegale de actiuni de la MoldovaAgroindbank.


