Bursa de la New York a inchis luni in scadere, cu o revenire usoara in ultima parte a sedintei, temerile privind intrarea Greciei in default, care au dominat piata.
Indicele Dow Jones Industrial Average a inchis in scadere cu 0,94%, iar Standard & Poor's 500 a coborat cu 0,98%, in timp ce Nasdaq Composite a pierdut 0,36%, transmite Reuters.
Actiunile de pe Wall Street au scazut puternic in cea mai mare parte a sedintei, investitorii aratandu-se dezamagiti de ministrii europeni ai Finantelor, care nu au reusit, intr-o intalnire de la sfarsitul saptamanii trecute, sa gaseasca noi solutii pentru criza datoriilor de stat.
Totusi, un oficial din ministerul grec al Finantelor a declarat luni, dupa discutii cu reprezentantii Uniunii Europene si Fondului Monetar International, ca statul se apropie de o intelegere cu creditorii externi care va facilita derularea in continuare a acordurilor de "bailout".
Creditorii internationali au transmis luni Greciei ca trebuie sa stranga cureaua in sectorul public si sa imbunatateasca semnificativ colectarea taxelor pentru a evita intrarea in default in urmatoarele saptamani.
Investitorii, nelinistiti de divergentele politice din Europa, au vandut luni active europene, determinand scaderi importante pe burse si deprecierea monedei euro. Actiunile financiare si din sectorul energetic au inregistrat pierderi importante luni pe Wall Street.
Federal Reserve da marti startul unei sedinte prelungite de politica monetara, care va dura doua zile, iar economistii anticipeaza ca banca centrala va incerca sa puna presiune pe dobanzile pe termen lung, pentru a accelera revenirea economica a SUA.


