Incalzirea brusca a vremii in Rusia a dus la topirea zapezii, iar in consecinte 14 regiuni au fost inundate. E prapad in Volgograd si Voronej, unde sute de familii au ramas pe drumuri, dupa ce apa le-a intrat in locuinte. Autoritatile spun ca sunt cele mai grave inundatii din ultimele trei decenii.
”Vedeti, nivelul apei a crescut. Ne temem sa mai locuim aici.”
Mai multe sate din regiunea Stavropol sunt acoperite de apa. Strazile s-au transformat peste noapte in rauri, iar salvatorii pot ajunge la sinistrati doar cu barcile gonflabile. Numeroase familii au ramas pe drumuri, dupa ce locuintele le-au fost avariate din cauza apelor abundente.
”Am iesit afara de trei ori, iar apa era pana la brau. Credeam ca am sa mor.”
E stare de urgenta si in regiunile Voronej si Volgograd, unde mii de familii au fost evacuate. Din imaginile filmate cu o drona se vede cat de grava este situatia. Nu e mai bine nici in tinutul Altai.
Acolo apa le-a ajuns oamenilor pana la piept. Sunt cele mai grave inundatii din ultimele trei decenii si au fost provocate de cresterea brusca a temperaturilor, topirea zapezilor si precipitatiile abundente. Presa rusa scrie ca peste 2 mii de oameni, cu sute de utilaje participa la interventii.

