Guvernul Marii Britanii au deportat din greseala peste 7.000 de studenti straini, dupa ce acestia au fost acuzati in mod eronat ca ar fi copiat la testele de limba engleza.
Celor mai mulţi nici nu li s-a permis sa faca un recurs la decizia Ministerului de Interne sau sa îşi demonstreze abilitaţile lingvistice.
Unii dintre aceştia au fost reţinuţi de oficialii de la Biroul de Imigraţie, motiv pentru care şi-au pierdut locurile de munca şi au ramas pe strazi, deşi locuiau în mod legal în Marea Britanie, informeaza Financial Times, citat de Independent.
Aceasta politica privind generarea „unui mediu ostil” pentru imigranţi a început în timpul mandatului Theresei May la Ministerul britanic de Interne, noteaza sursa citata. Astfel, masura ar urmari sa îi determine pe imigranţii ilegali sa paraseasca ţara, facându-le viaţa imposibila, şi este ceea ce a determinat-o pe Amber Rudd sa îşi dea demisia.
Studenţii au ajuns în vizorul Ministerului de Interne dupa o ancheta a BBC din anul 2014, în care a scos la iveala modalitaţile prin care se copiaza la unele universitaţii, unde candidaţii au trebit sa dea testul de limba engleza pentru comunicare internaţionala (TOEIC). Acesta este unul dintre testele pe care studenţii straini trebuie sa le susţina, pentru a-şi demonstra abilitaţile lingvistice, ceea ce reprezinta o condiţie necesara pentru obţinerea vizei.
Dupa respectia ancheta, Guvernul Marii Britanii a angajat o companie americana care analizeaza testele sa cerceteze daca au existat modalitaţi prin care studenţii sa fi pacalit sistemul. Astel, respectiva companie a identificat 33.725 de teste invalide, iar vizele studenţilor au fost retrase, dupa care aceştia au fost notificaţi sa paraseasca ţara.
În cazul a 22,694 de studenţi, testele au fost calificate drept „suspicioase”, astfel ca persoanele vizate au fost chemate la un interviu, înainte sa se ia o decizie. Astfel, pâna la finalul anului 2016, 36.000 de studenţi straini care au dat respectivul test au ramas fara vize.
Când s-au reanalizat respectivele teste, s-a descoperit ca decizia a fost una eronata în cazul a cel puţi 20% dintre studenţi, astfel ca aproximativ 7.000 de persoane au fost acuzate pe nedrept ca au copiat. Mai mult de atât, şi o curte de apel a stabilit, în 2016, ca probele adunate de Ministerul de Interne pentru deportarea tinerilor aveau „numeroase puncte sensibile”, iar ca Guvernul s-a bazat „complet” pe informaţiile de la respectiva companie, fara sa existe şi martori.
„Calitatea probelor pe care aceste acuzaţii s-au bazat a fost una uşor de pus sub semnul întrebarii, ceea ce a ridicat îngrijorari din punct de vedere judiciar”, a spus Patrick Lewis, un avocat specializat pe probleme de imigraţie, care a reprezentat mai mulţi studenţi.
La rândul sau, un purtator de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: „În februarie 2014, anchete privind testele de limba engleza au demonstrat ca s-a copiat, ceea ce sugera ca s-a comis frauda organizata. Guvernul a luat imediat acţiunile adecvate, iar 21 de persoane au primit condamnari pentru rolul lor în acest proces.”


