A tras cu arcul, a botezat un cal si a fost cat pe ce sa urce in ring intr-un duel de sumo. Pe toate le-a reusit vicepresedintele american Joe Biden in timpul vizitei sale in Mongolia. Calul a primit numele Celtic, insa nu i-a permis nasului sa se apropie de el. Agentii de paza au calmat cu greu animalul atunci cand oficialul american a incercat sa-l atinga.
In pauzele dintre discursurile in care a laudat democratia din Mongolia, vicepresedintele american Joe Biden a gasit timp sa isi demonstreze calitatile de tintas. El a luat un arc traditional si, urmarit de localnici, a incercat sa nimereasca tinta.
Dupa ce a urmarit si o partida de sumo, Biden a fost la un pas de a intra si el in ring, unde il astepta un luptator, dar a renuntat in ultimul moment. In timp ce autoritatile l-au primit cu toata ospitalitatea, s-au gasit si nemultumiti. Un grup de mongoli a protestat cu pancarde pe care scria "Yankeiilor, luati mainile de pe Mongolia!".
Alte sloganuri faceau referire la deseurile nucleare. Asta dupa ce presa a scris ca Japonia si guvernul american ar purta discutii cu autoritatile locale legate de depozitare a deseurilor nucleare in Mongolia. Informatia a fost insa dezmintita de guvernul mongol. Tara este nerabdatoare sa scoata la iveala zacamintele sale de minerale, insa are nevoie de ajutor din afara, de la China, Rusia, SUA, Australia, Japonia si Canada.
Vicepresedintele american Joe Biden a vizitat si Moldova in luna martie. Vizita a ramas in memoria oamenilor datorita masurilor de securitate fara precedent.


