A demonstrat ca varsta nu are limite. La aproape o suta de ani, o batrana din Marea Britanie, s-a incumetat sa zboare cu un planor la o inaltime de sute de metri. Spune ca si-a dorit toata viata sa faca asta, insa din cauza fricii de inaltime s-a decis cu mare greu.

“Visam la asta. Mi-am zis: De ce nu? La varsta mea. De ce nu? Hai sa mergem!”

Olwyn Hopkins a vrut sa demonstreze ca varsta nu are limite si sa-i inspire si pe altii. Zburase cu planorul o singura data, pe cand avea 19 ani. I-a fost mereu frica de inaltime, asa ca nu a mai avut curaj sa o fata din nou.

Ajunsa la 99 de ani insa, batrana si-a luat inima in dinti si a facut-o. Cu parasuta in spate si instructorul langa ea, femeia a reusit sa atinga o inaltime de peste 600 de metri. 

”- Este frumos? – Oh, este minunat!”

Pilotul, care a insotit-o in timpul zborului spune ca ea este cea mai batrana persoana care a fost luata vreodata la bord. Dupa aterizare, batrana, plina de emotii, a spus ca a fost ceva extraordinar, si a adaugat ca oricine ar trebuie sa incerce o astfel de experienta.