A fost panică pe o plajă din Mexic. Un taur a fugărit zeci de turiști, care au fost nevoiți să-și lase lucrurile și să o ia la sănătoasa. Mai multe persoane au filmat incidentul, inclusiv momentul în care o femeie este împunsă și pusă la pâmânt de animalul furios. Vă avertizăm că urmează imagini ,care vă pot afecta emoțional.  

Mai multe înregistrări cu taurul care dă buzna pe plajă au devenit virale. Din imagini se vede că animalul se plimbă pe plajă, în timp ce câțiva câini au început să latre la animal și să îl enerveze

Taurul a alergat după un bărbat care avea în brațe un copil. Pe înregistrarea video se aud țipetele disperate ale oamenilor care filmează. În cele din urmă, acesta reușește să fugă.  

Alt turist a surprins momentul în care o femeie care stătea sub un pavilion la malul mării începe să hrănească taurul dintr-un bol.

Femeia și-a luat lucrurile și a plecat, dar a fost urmărită de taur care a insistat să mai mânânce din bagajele ei. A încercat să ridice pungile, iar animalul a atacat-o de mai multe ori.

Femeia a încercat să se ridice în repetate rânduri, fiind dărâmată de taur de fiecare dată. În cele din urmă, o altă turistă a îndepărtat animalul aruncând o găleată cu apă înspre el.

Potrivit presei mexicane, zona în care a avut loc incidentul vin deseori tauri, care provoacă accidente grave pe șosele. Oamenii cu criticat atât autoritățile, cât și proprietarii animalelor pentru că prezența lor pune în pericol locuitorii și turiștii care vin în stațiune.