Unul dintre cele mai emblematici tortionari ai dictaturii argentiniene (1976-1983), Miguel Etchecolatz, condamnat de noua ori la inchisoare pe viata, a murit sambata la varsta de 93 de ani, au anuntat organizatii de aparare a drepturilor omului, relateaza AFP.

Fost sef adjunct al politiei din provincia Buenos Aires, Miguel Etchecolatz a condus aproximativ 20 de lagare de tortura, unde mii de persoane au fost ucise dupa ce au fost rapite.

El a murit de insuficienta cardiaca intr-o clinica unde fusese internat acum cateva zile, conform unor media.

„Nu a avut niciodata un cuvant pentru disparuti”, si-a exprimat regretul deputata si activista de stanga Myriam Bregman.

„Din cauza postului pe care il ocupam, am fost nevoit sa ucid, iar daca ar fi sa o fac din nou, as face-o”, a spus el in timpul unuia dintre numeroasele sale procese.

Miguel Etchecolatz a fost condamnat in mai de un tribunal din La Plata (60 km sud de Buenos Aires) pentru sechestrarea si torturarea a sapte persoane si pentru asasinarea a patru dintre ele, fapte care au avut loc in 1976 la centrul de detentie clandestin din La Plata.

Circa 30.000 de persoane au disparut in timpul dictaturii

A fost a noua pedeapsa cu inchisoarea pe viata pronuntata impotriva lui Etchecolatz, care era inchis la Ezeiza, la sud de Buenos Aires, si care a urmarit verdictul de la distanta, spitalizat din cauza unui acces de febra.

Fostul tortionar a fost condamnat anterior la inchisoare pe viata la sfarsitul lui 2020, la finalul unui proces de doi ani alaturi de alti zece acuzati, in legatura cu 84 de cazuri de rapiri, acte de tortura si crime.

Unul dintre martorii-cheie din numeroasele sale procese, Julio Lopez, fost detinut torturat sub dictatura, a „disparut” cand se ducea la o audiere la tribunal in 2006. Disparitia acestui barbat de 77 de ani, care a starnit o indignare profunda, nu a fost elucidata niciodata.

Conform organismelor de aparare a drepturilor omului, circa 30.000 de persoane au disparut sub dictatura, mai noteaza AFP, citata de Agerpres.

De la reluarea proceselor dictaturii la mijlocul anilor 2000, dupa peste un deceniu de masuri si legi de amnistie extrem de controversate, aproximativ 1.060 de persoane au fost condamnate pentru crime impotriva umanitatii.

Sursa: