Un barbat a fost eliberat din inchisoare dupa 16 ani petrecuti pe nedrept dupa gratii, doar pentru ca a fost confundat cu un violator in serie, din cauza unui tatuaj, scrie The Independent.

Luis Lorenzo Vargas a fost condamnat in 1999, dupa ce a fost acuzat ca a violat trei femei. Singura asa-zisa dovada impotriva sa era un tatuaj in forma de lacrima, pe care il avea si atacatorul neindentificat.

Acum, un judecator din Los Angeles a decis eliberarea sa, dupa ce un test DNA a demonstrat ca nu el este cel vinovat.

Barbatul a izbucnit in lacrimi cand a aflat ca va iesi din inchisoare si i-a soptit mamei si fiicei sale ca le iubeste.

"Inca sunt foarte furioasa. Nu este posibil sa ti se intample asa ceva. E nedrept", a declarat mama barbatului la iesirea din sala de judecata.

Adevaratul vinovat, aflat pe lista FBI-ului, fusese descris de catre victimele sale drept un barbat cu o lacrima tatuata sub ochiul stang. Anchetatorii cred acum ca este posibil ca presupusul tatuaj sa fie de fapt o alunita sau o cicatrice.