Accesul turistilor va fi permis din nou in Dubai incepand cu 7 iulie, a informat centrul media din acest oras-stat, dupa mai bine de trei luni de carantina pentru a stopa raspandirea epidemiei de COVID-19, transmite AFP.

 Citand Comitetul suprem pentru gestionarea crizelor si a dezastrelor, centrul a oferit o lista de protocoale pe care calatorii trebuie sa le respecte pentru a li se permite accesul in emirat.

Turistii vor trebui "sa prezinte un test negativ pentru noul coronavirus efectuat cu mai putin de 96 de ore inainte sau sa se supuna unui test pe aeroportul din Dubai". Persoanele testate pozitiv vor trebui sa se supuna unei perioade de carantina de 14 zile.

De asemenea, vizitatorii trebuie sa faca dovada unei asigurari internationale de sanatate, sa descarce o aplicatie mobila pentru a comunica informatii personale si sa completeze o "declaratie de sanatate".

Cetatenii si persoanele care au rezidenta in Dubai vor avea voie sa calatoreasca incepand de marti.

In Emiratele Arabe Unite, din care Dubaiul face parte, s-au inregistrat oficial peste 45.000 de cazuri de COVID-19 si 302 decese.

Sursa: