Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate de la Moscova, a declarat miercuri ca Rusia va fi nevoita sa poarte un razboi „asimetric” in cazul unui conflict militar cu NATO si ca acesta va insemna „sfarsitul tuturor”, relateaza Lenta.
Medevedev a scris intr-un mesaj publicat pe canalul sau de Telegram ca declaratiile politicienilor occidentali despre „un conflict militar iminent” cu Moscova „sunt foarte periculoase” si ca Rusia „a spus in repetate randuri ca nu are astfel de planuri”.
Fostul presedinte si prim-ministru al Rusiei a mai notat ca liderii tarilor NATO, vorbind despre perspectiva unui razboi cu Rusia, incearca sa distraga atentia alegatorilor de la cheltuielile de mai multe miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina.
„La urma urmei, sume uriase de bani sunt cheltuite nu pentru rezolvarea problemelor sociale din aceste state, ci pentru un razboi intr-o tara pe cale de moarte, care este straina de contribuabili, a carei populatie a fugit prin Europa si terorizeaza locuitorii locali”, a spus el.
Fostul presedinte al Rusiei vorbeste de „sfarsitul” omenirii in cazul unui razboi Rusia-NATO
Medvedev a avertizat ca, in cazul in care va izbucni un razboi intre Rusia si NATO, el „nu va urma scenariul operatiunii militare speciale din Ucraina: nu va fi luptat in transee folosind artilerie, vehicule blindate si drone”.
Oficialul rus a admis totodata ca potentalul militar al Rusiei si cel al NATO „sunt incomparabile”, afirmand ca bugetul militar total al tarilor occidentale poate ajunge la 1,5 trilioane de dolari.
Mevdedev a amenintat ca, prin urmare, raspunsul Moscovei va fi asimetric, cu rachete balistice si de croaziera armate cu „focoase speciale”, o referinta la arsenalul nuclear al Rusiei, cel mai mare din lume.
„Aceasta este chiar Apocalipsa. Sfarsitul tuturor”, a scris el, folosind timpul prezent pentru a sublinia gravitatea unui potential conflict de acest fel in viitor. Oficialul rus a adaugat ca liderii occidentali ar trebui sa le spuna alegatorilor lor „adevarul” si sa le explice „ce se va intampla cu adevarat”, nu „sa minta in legatura cu pregatirea lor pentru un razboi cu Rusia”.
Dmitri Medvedev a amenintat in mod repetat dupa declansarea razboiului din Ucraina ca Rusia si-ar putea folosi armele nucleare impotriva Occidentului si a unor state din vecinatatea sa, insa noile sale comentarii vin dupa ce oficiali din mai multe tari europene au avertizat cu privire la posibilitatea unei escaladari militare intre Moscova si state membre ale NATO.
Polonia, Germania, Romania, printre tarile care au avertizat despre pericolul unui razboi cu Rusia
Lunea aceasta ministrul polonez al apararii Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a devenit ultimul oficial din Europa care a avertizat ca tara sa trebuie trebuie sa se pregateasca urgent pentru amenintarea unui razboi cu Rusia.
„Ma astept la orice scenariu si le iau in serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apararii in situatia in care ne regasim astazi”, a declarat Kosiniak-Kamysz.
El a facut comentariul intr-un interviu acordat ziarului polonez Super Express, dupa ce a fost intrebat daca el considera posibila in final o infrangere militara a Ucrainei in fata Rusiei si o invadare ulterioara a Poloniei intr-un asemenea scenariu.
Kosiniak-Kamysz a tinut sa adauge ca nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cantarit cu atentie inainte. El a mai mentionat ca ministerul pe care-l conduce a inceput sa faca pasi concreti pentru a se pregati pentru amenintarea despre care a vorbit, examinand inclusiv lacunele in aprovizionarea armatei cu echipamente militare.
Comentariile facute luni de Kosiniak-Kamysz au venit dupa ce mai multi oficiali de rang inalt din tari precum Marea Britanie, Germania, Suedia sau Olanda au avertizat ca tarile lor si UE trebuie sa fie pregatite pentru un conflict cu Rusia.
Generalul Gheorghita Vlad, sef al Statului Major al Apararii de la Bucuresti, a lansat un avertisment asemanator chiar vinerea trecuta.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat insa ca nu este cazul sa ne pregatim pentru un razboi cu Rusia si a dat asigurari in mod repetat ca un asemenea scenariu nu este plauzibil.


