Activistii pentru drepturile animalelor au criticat decizia guvernului norvegian de a eutanasia morsa Freya, care devenise o atractie populara in fiordul Oslo. Anume din cauza ca oamenii au refuzat sa stea departe de ea punandu-si viata in pericol, autoritatile au decis ca morsa sa fie eutanasita.

Femela de 600 de kilograme a aparut in fiordul Oslo pe 17 iulie si de atunci a devenit a devenit celebra dupa ce s-a urcat pe barci pentru a sta la soare si pentru a dormi, uneori scufundandu-le. Oamenii au ignorat avertismentele de a nu se apropia prea mult de animal. Saptamana trecuta, ministerul norvegian al pescuitului a publicat imagini cu un grup mare de oameni, inclusiv copii, stand la distanta mica de morsa. 

Decizia de a eutanasia animalul s-a bazat pe o evaluare generala a amenintarii continue la adresa sigurantei oamenilor, spun autoritatile. Activistii pentru drepturile animalelor, cred ca mai degraba, oamenilor ar fi trebuit sa li se ordone sa stea departe, decat sa fie ucis animalul.

”Noi putem mai usor sa schimbam comportamentul oamenilor decat pe cel al morsei.” 

Autoritatile norvegiene spun ca au fost luate in considerare si alte optiuni. Inclusiv mutarea morsei in alta  parte, dar acestea au fost eliminate pentru ca puneau in pericol bunastarea acesteia. Specie protejata, morsa se hraneste in principal cu nevertebrate precum moluste, crevesi, crabi si pesti mici. Desi in mod normal nu ataca omul, animalul ar putea, potrivit autoritatilor, sa se simta amenintat de persoanele aflate in apropiere si sa le atace.