Jurnalista si scriitoarea spaniola Ruth Baza a depus o plangere in Spania impotriva actorului francez Gerard Depardieu pentru viol, incident care a avut loc la Paris in 1995. La 12 octombrie 1995, Ruth Baza avea 23 de ani, iar Gerard Depardieu 46, jurnalista venise sa ii ia un interviu actorului francez la Paris pentru revista Cinemania si tocmai in timpul acestui interviu a declarat ca a fost violata, scrie Le Figaro.

Ruth Baza, acum in varsta de 51 de ani, a declarat pentru AFP ca a depus marti o plangere la politia spaniola, confirmand o informatie aparuta in cotidianul spaniol La Vanguardia. 

Ea a vorbit despre "o intruziune fara niciun consimtamant" si a spus ca s-a simtit "paralizata" in timpul evenimentelor, care, potrivit acesteia, au avut loc in incinta fostei societati de productie Roissy Films.

Ruth Baza se refera la "agresiune sexuala", deoarece in Spania aceasta infractiune include si violul, conform Codului penal. Cu toate acestea, cand a fost intrebata despre natura incidentului, ea a raspuns ca a fost intr-adevar un viol. "Asa a fost descris de politie", a explicat aceasta.

Contactate de AFP, politia si parchetul au declarat ca nu au putut confirma depunerea acestei plangeri, a treia care il vizeaza pe actor pentru violenta sexuala din 2018 incoace. 

Ce s-a intamplat la interviu 

"Cand am inceput interviul, eram amandoi in picioare si nu stiu cum, deodata, m-a luat in brate. 

A inceput sa ma sarute pe toata fata mea. M-a sarutat pe gura si nu ma puteam misca", a povestit Ruth Baza pentru AFP. "Mi-a atins trupul si mi-a atins intre picioare. Nu puteam sa ma misc, iar el ma saruta, ma saruta", a repetat ea, spunand ca a ramas "pietrificata" si ca "nu simtea nimic". Jurnalista explica faptul ca a uitat "complet" de fapte pana cand a citit ancheta publicata de site-ul de stiri Mediapart in aprilie, in care 13 femei il acuzau pe actor de violenta sexuala. 

Acest articol, spune ea, au declansat o "trezire interioara" si amintiri, coroborate cu note personale din acea perioada pe care spune ca le-a regasit. 

Ce se va intampla dupa plangere 

Din punct de vedere juridic, aceasta plangere are putine sanse sa isi atinga scopul, intrucat faptele sunt a priori prescrise in Franta. Cu toate acestea, Ruth Baza explica faptul ca a decis sa depuna plangerea in speranta ca aceasta ar putea "ajuta alte persoane" sa faca acelasi lucru. 

Simbol national francez, la fel ca Alain Delon si Brigitte Bardot, Gerard Depardieu pare sa se bucure de multa vreme de o anumita indulgenta. Acest lucru a fost valabil chiar si dupa ce a fost acuzat de viol in 2020, in urma unei plangeri din partea unei actrite de 20 de ani, Charlotte Arnould, pe care el o neaga. Difuzarea, la inceputul lunii decembrie, a unui reportaj din cadrul emisiunii "Complement d'enquete" de pe canalul de televiziune France 2 a provocat o unda de soc. 

Acesta il arata pe starul de cinema francez facand o serie de remarci misogine si jignitoare la adresa femeilor, inclusiv comentarii obscene la adresa unei fetite. In acelasi timp, o a doua plangere pentru agresiune sexuala a fost depusa de actrita Helene Darras, referitoare la evenimente petrecute pe un platou de filmare in 2007, pentru care se pare ca a expirat termenul de prescriptie. Actorul neaga, de asemenea, aceste acuzatii.