Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a anuntat marti ca se asteapta pentru acest an la cea mai mare scadere a cererii de petrol din istorie, dar ca exista semne ca piata ar putea ajunge la o anumita stabilitate in lunile urmatoare, transmite CNBC.

Pretul petrolului Brent a urcat marti cu peste 2%, la 40,53 dolari pe baril, in timp ce petrolul american WTI a avansat cu 1,8%, la 37,81 dolari pe baril. In acest an, preturile petrolului au scazut insa cu 40%, in urma restrictiilor impuse de autoritati pentru limitarea raspandirii noului coronavirus, care au dus la prabusirea cererii.

Potrivit AIE, cererea de petrol din trimestrul al doilea, perioada in care a avut loc cel mai mare impact al restrictiilor, a fost cu 17,8 milioane de barili pe zi mai mica fata de aceeasi perioada a anului trecut. Scaderea cererii a fost fara precedent, dar usor sub asteptarile AIE.

Organizatia cu sediul in Paris a estimat marti ca cererea de petrol va scadea in 2020 cu 8,1 milioane de barili pe zi, urmand sa creasca cu 5,7 milioane de barili pe zi in 2021.

Scaderea cererii de petrol anticipata pentru 2020 va fi cea mai mare din istorie, potrivit AIE, in timp ce cresterea din 2021 ar fi cea mai mare consemnata vreodata intr-un singur an.

Pentru 2020, cererea de petrol ar urma sa fie de 91,7 milioane de barili pe zi, cu aproape 500.000 de barili mai ridicata comparativ cu estimarea publicata de agentie in luna mai, datorita livrarilor peste asteptari care au avut loc in perioada restrictiilor.

OPEC si aliatii sai, intre care si Rusia, cunoscuti sub denumirea de OPEC+, au convenit la inceputul acestei luni sa extinda reducerile record ale productiei de petrol, de 9,7 milioane de barili pe zi, pana la sfarsitul lunii iulie.

Sursa: