Aleksandr Lukașeko rămâne la putere după un scrutin fără surprize. Potrivit rezultatelor preliminare, acesta a câştigat alegerile prezidenţiale cu aproape 87 la sută din voturi, un scor mai mare decât acum 5 ani. Acesta este al șaptelea mandat al lui Lukașenko din 1994. Astfel, dictatorul va rămâne la putere cel puțin până în 2030. Nu au existat observatori oficiali din OSCE sau din țările occidentale. Statele Unite și Uniunea Europeană au descris alegerile de ieri drept o farsă, având în vedere represiunea oponenților politici și interzicerea presei independente. 

Aleksandr Lukașenko a obținut al șaptelea mandat de cinci ani de președinte în Belarus cu un scor uriaș.

Igor KARPENKO, PREȘEDINTELE COMISIEI ELECTORALE DIN BELARUS :“Am ales președintele. Preşedintele. Conform datelor preliminare, Lukașenko a obținut 86,82%.”

La alegerile prezidenţiale din 2020, Lukaşenko a obţinut 80,10 la sută din voturi. Alți 5 candidați care s-au înscris în cursa au obținut mai puțin de 5 procente. Rezultatele  finale ale scrutinului finale vor fi anunţate la 3 februarie. Nu au existat observatori oficiali din OSCE sau din țările occidentale. 
„Alegerile” prezidențiale anterioare din Belarus au fost însoțite de proteste în masă. De această dată Ministerul de Interne de la Minsk a ținut să precizeze că au fost cele mai pașnice alegeri din istoria țării. 

Olga DRÂNDOVA, POLITOLOG: “Oamenii nu sunt motivați, nu au interes. Oamenii care au fost mai activi fie sunt la închisoare, fie au fost nevoiți să părăsească țara.”

Liderul opoziției din Belarus  Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil a protestat   la Varșovia față de alegeril prezidențiale din Belarus.

Svetlana TIHANOVKSAIA, LIDERA OPOZIȚIEI DIN BELARUS:  “Ceea ce se întâmplă în Belarus este o farsă și o imitație. Acestea nu sunt alegeri, ci o operațiune specială de a-l menține ilegal la putere pe Lukașenko.” 

Realegerea lui Lukaşenko este contestată de Occident. Ministrul german de externe  a declarat că a fost o „zi amară pentru toţi cei care tânjesc după libertate şi democraţie”, referindu-se la alegerile din Belarus. Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a declarat la rândul său că „simulacrul de alegeri” de duminică nu a fost „nici liber, nici corect” şi că UE va menţine sancţiunile împotriva regimului. Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a numit alegerile” din Belarus ilegitime.  Lukașenko, în vârstă de 70 de ani, a declarat că nu-i pasă de reacția Occidentului.

Aleksandr LUKAȘENKO, PREȘEDINTELE ALES AL REPUBLICII BELARUS:“O să recunoașteți sau nu voi acolo în UE aceste alegeri, este o chestiune de gust. Credeți-mă, jur, nu-mi pasă, dacă recunoașteți sau nu alegerile noastre.”

Uniunea Europeană reproşează Belarusului „implicarea sa în războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi atacurile hibride împotriva vecinilor săi”. Bruxellesul cere „de urgenţă regimului să elibereze imediat şi fără condiţii toţi deţinuţii politici, dintre care peste o mie sunt închişi arbitrar, inclusiv un angajat al delegaţiei Uniunii Europene”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.