Partidul conservator al fostului premier bulgar Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc in urma alegerilor legislative de duminica, potrivit sondajelor publicate la iesirea de la urne, insa ar putea avea probleme in a gasi parteneri pentru a guverna.
Partidul lui Borisov, GERB, este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formatiunea rivalului sau centrist Kiril Petkov, "Continuam Schimbarea", care ar fi intrunit in jur de 19% din voturi, potrivit mai multor exit-polluri, informeaza AFP si Reuters, citate de Agerpres.
Este a patra oara in numai 18 luni cand bulgarii au fost chemati la urne pentru a-si alege Parlamentul - o perioada de instabilitate politica fara precedent dupa caderea comunismului in 1989.
De data aceasta, bulgarii au iesit fara prea mare convingere - rata de participare a fost una istoric scazuta (25% la orele locale 16:00), la fel ca in noiembrie 2021 - si intr-o atmosfera sumbra, odata cu apropierea unei ierni umbrite de cresterea preturilor si de razboiul din Ucraina.
In timp ce problema coruptiei endemice a ocupat dezbaterile in timpul fostelor alegeri legislative, insecuritatea economica a dominat de data aceasta campania, in conditiile in care inflatia a ajuns la 20% in Bulgaria, cea mai saraca tara din UE.
Insa imaginea lui Boiko Borisov este una patata, puternic afectata de manifestatiile in masa impotriva coruptiei care au avut loc in vara lui 2020. Borisov este izolat in cadrul clasei politice si risca sa aiba dificultati in a gasi un partener de guvernare, subliniaza analistii.
Duminica, Borisov a indemnat din nou alti politicieni la o atitudine rezonabila, declarandu-se deschis tuturor celor care apara "locul Bulgariei in UE si NATO".
Kiril Petkov a refuzat deja orice alianta cu cel care in opinia sa intrupeaza "trecutul corupt" al Bulgariei.
Impreuna cu cei doi aliati ai sai, socialistii (11%) si Bulgaria Democratica (8%), partidul lui Petkov nu va avea destul deputati pentru a forma un guvern, estimeaza directoarea Institutului Alpha Research, Boriana Dimitrova. Ea anticipeaza "lungi negocieri" si nu se declara optimista cu privire la perspectiva unei coalitii stabile in Bulgaria, atat de "fragmentat" este Parlamentul.
GERB ar mai avea posibilitatea sa se alieze cu partidul minoritatii turce MDL (intre 12 si 14% din voturi), sau chiar cu formatiunea Vazrajdane (Renasterea), ultra-nationalista si apropiata Kremlinului (10%).
"O coalitie este matematic posibila, insa social inacceptabila", din cauza puternicelor divergente intre aceste trei forte, subliniaza Dimitrova.
Cu toate acestea, exista o urgenta, pentru ca aceste crize in serie blocheaza reformele, franeaza cresterea si accelereaza exodul tinerilor din Bulgaria, care a pierdut deja 10% din populatia sa in ultimul deceniu.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


