Partidul Republican este pe cale sa castige ambele camere ale Congresului de la Washington in urma alegerilor intermediare din Statele Unite din noiembrie, potrivit ultimelor sondaje de opinie, care arata ca „valul rosu” al victoriilor republicane ar putea sa fie mult mai mare decat anticipeaza multi analisti. Ce sanse mai au democratii sa limiteze pierderile la urne?
Republicanii, in avantaj
Cu doar doua saptamani inainte de scrutinul de la 8 noiembrie, prognozele electorale din statele swing – care nu au un castigator clar si pot inclina atat in favoarea democratilor, cat si in cea a conservatorilor – candidatii republicani par sa obtina castiguri semnificative.
In Ohio, unul dintre statele pe care analistii il urmaresc extrem de atenti, 40% dintre „alegatorii probabili” au spus ca ar prefera ca atat Camera Reprezentantilor, cat si Senatul sa fie controlate de republicani, fata de 33% care ar prefera sa aiba democrati la conducere, potrivit unui sondaj Spectrum News/Siena College publicat luni.
Aceasta chiar daca daca respondentii din acelasi sondaj au fost impartiti in mod egal, 46% la 46%, in ceea ce-i priveste pe cei doi candidati la Senat, aflati in competitie acerba pentru mandatul lasat liber de republicanul Rob Portman.
Republicanul J.D. Vance, care este sustinut de fostul presedinte Donald Trump, mentine un avantaj in sondaj fata de democratul Tim Ryan, intr-un stat castigat de Trump atat in 2016, cat si in 2020.
In timp ce acest sondaj arata o cursa stransa intre cei doi candidati, tendinta este in favoarea lui Vance: sondajul Siena efectuat luna trecuta il avea pe Ryan in frunte, cu 3 puncte procentuale. Democratul a pierdut insa teren in ultimele saptamani.
Chiar si in statele considerate solid „albastre” (democrate), majoritatile fragile ale democratilor sunt amenintate.
Cook Political Report si-a schimbat luni ratingul pentru districtul 17 din New York de la „Leans Democrat” (inclina spre democrati) la „Toss up” (oricare dintre cele doua variantre este la fel de probabila), o schimbare considerata seismica pe scena politica din Statele Unite si care face ca democratul Sean Patrick Maloney, membru al Camerei Reprezentantilor, sa se afle in prezent intr-o lupta pe viata si pe moarte cu republicanul Mike Lawler.
Situatia este cu atat mai delicata cu cat Maloney este presedintele Democratic Congressional Campaign Committee si este la al cincilea mandat in Congres, iar postul sau era considerat sigur. El a devenit insa tinta criticilor alegatorilor democrati dupa ce procesul dezordonat de redistribuire a districtelor electorale l-a facut sa caute realegerea intr-un district invecinat, unde l-a infruntat (si invins) pe progresistul Mondaire Jones.
Un grup super PAC republican a inceput recent sa cheltuiasca milioane de dolari in districtul lui Maloney, determinandu-i pe democratii sa-si sporeasca cheltuielile si eforturile intr-o cursa pe care, in mod normal, trebuiau sa o castige fara probleme.
Tot in New York, desi este prematur de prezis ca republicanul Lee Zeldin va obtine o victorie neasteptata impotriva guvernatoarei democrate Kathy Hochul, candidatul Partidului Republican a reusit sa reduca diferenta de la 24 de puncte la 4 intr-un sondaj Quinnipiac publicat recent. New York nu a ales un guvernator republican de mai bine de doua decenii insa campania lui Zeldin, concentrata aproape in exclusivitate pe rata mare a criminalitatii din stat, pare ca rezoneaza in randul alegatorilor.
Un alt sondaj Spectrum News/Siena publicat luni a indicat ca guvernatorul republican din Texas, Greg Abbott, detine un avans considerabil fata de democratul Beto O’Rourke, 52% la 43%. Avantajul constant al lui Abbott pare neafectat de fondurile record de campanie atrase de O’Rourke.
Curse la bataie
Lista publicata de agregatorul de sondaje RealClearPolitics referitoare la schimbarile survenite in cursele pentru Camera Reprezentantilor ofera un alt indiciu al ascensiunii republicanilor.
De altfel, toate cele 17 modificari favorizeaza Partidul Republican: opt curse s-au schimbat de la „Leans Dem” (inclina spre democrati) la „Toss Up” (oricare dintre cele doua variante este la fel de probabila), trei de la „Likely Dem” (probabil democrat) la „Leans Dem” (inclina spre democrati,) doua de la „Safe Dem” (sigur democrat) la „Likely Dem” (probabil democrat), trei de la „Toss Up” (oricare dintre variante este probabila) la „Leans GOP” (inclina spre republicani) si unul de la „Leans GOP” (inclina spre republicani) la „Likely GOP ” (probabil republicani).
In ceea ce priveste cursele pentru Senat, RealClearPolitics a facut doar patru modificaride la 1 octombrie. Doua ii favorizeaza pe democrati si doua pe republicani. Niciuna dintre aceste schimbari nu afecteaza insa cursele cele mai atent urmarite – cele care vor determina controlul Senatului.
Cook Political Report a raportat trei modificari. Cursa pentru Senat din Florida a fost mutata de la „Leans GOP” (inclina spre republicani) la „Likely GOP” (probabil republican), cea din Washington in care este implicata democrata Patty Murray a trecut de la „Solid Dem” (solid democrat) la „Likely Dem (probabil democrat), in timp ce in Iowa, mandatul pentru care se lupta senatorul republican Chuck Grassley a trecut de la „Solid GOP” (solid republican) la „Likely GOP” (probabil republican).
RealClearPolitics enumera sapte curse pentru Senat in coloana sa „Toss up” (o cursa care se joaca si unde ambele partide au sanse sa castige): Arizona (Democratii +2,5), Georgia (Democratii +2,4), New Hampshire (Democratii +5,8), Carolina de Nord (Republicanii +2,8), Nevada (Republicanii +1,2), Pennsylvania (Democratii +3,2) si Wisconsin (Republicanii +2,8).
Republicanii trebuie sa castige patru dintre aceste curse pentru a castiga Senatul. Senatorul republican din Wisconsin, Ron Johnson, este bine cunoscut pentru faptul ca a dat mereu peste cap sondajele de opinie. Dintre cele mai recente opt sondaje, el a condus in sapte si a fost la egalitate cu adversaul sau democrat intr-unul singur.
Candidatul republican la Senat in Carolina de Nord, Ted Budd, si-a marit avantajul fata de adversara democrata Cheri Beasley. Iar in Nevada, republicanul Adam Laxalt este acum cu 1,2 puncte inaintea senatoarei democrate Catherine Cortez Masto. RealClearPolitics prognozeaza ca acest mandat va reveni Partidului Republican. Intr-un articol recent, Nate Silver – analistul si statisticianul care detine FiveThirtyEight – a scris ca „Nevada ar putea fi asul republicanilor pentru Senat.” Republicanii sunt extrem de optimisti cu privire la aceasta cursa, a scris si Washington Examiner.
Presupunand ca republicanii prevaleaza in aceste state, ei au nevoie de o victorie intr-unul dintre urmatoarele state: Arizona, Georgia, New Hampshire sau Pennsylvania.
Considerat pana nu demult o cursa dificila pentru republicani, mandatul de senator in Arizona este acum la bataie: republicanul Blake Masters se apropie rapid de senatorul democrat Mark Kelly. Masters este pe val, el dominand recent o dezbatere cu Kelly dupa ce l-a legat pe acesta de politicile dezastruoase ale lui Biden, in special in domeniul imigratiei – o problema cruciala pentru locuitorii din acest stat de frontiera.
Daca New Hampshire ramane un stat greu de cucerit de republicani, alta este situatia in Georgia. Republicanul Herschel Walker este in carti pentru mandatul de senator, chiar daca a fost acuzat recent ca ar fi platit pentru avortul iubitei sale in 2009. Iar in Pennsylvania, doctorul Mehmet Oz – devenit cunoscut pentru prezenta sa in emisiunile lui Oprah Winfrey – a reusit sa-si micsoreze diferenta fata de democratul John Fetterman la 3,2 puncte in ultimele saptamani, dupa ce acesta din urma a fost criticat in mod repetat pentru starea sa de sanatate si pentru implicarea sa in anularea condamnarilor unor infractori.
Ce cred analistii
Comentatorii afirma ca preferinta alegatorilor pentru un Congres controlat de Partidul Republican subliniaza eforturile mari democratilor intr-un ciclu electoral in care partidul presedintelui aflat la Casa Alba tinde sa fie defavorizat – si in care inflatia ridicata a fost constant o problema majora pentru toate categoriile demografice.
Explicatia e relativ simpla: potrivit tendintelor electorale din ultimele decenii, partidul aflat la putere – in acest caz, democratii – pierde aproape intotdeauna mandate in alegerile intermediare. Mizele alegerilor intermediare din acest an – cand vor fi alesi toti cei 435 de membri ai Camerei Reprezentantilor de la Washington, o treime din Senat si 39 de guvernatori, precum si alti oficiali de la nivelul statelor si oraselor – sunt uriase: alegatorii americani vor stabili ce partid va controla Congresul de la Washington pentru ultima jumatate a primului mandat al presedintelui Biden.
In acest moment, democratii controleaza atat Camera Reprezentantilor, cat si Senatul, desi majoritatile lor sunt extrem de fragile, in special in camera superioara a legislativului. In Senat, democratii au 48 de mandate, iar independentii care voteaza cu ei alte doua. Republicanii au si ei 50 de scaune, ceea ce face ca vicepresedinta Kamala Harris sa fie cea care ofera votul necesar democratilor in momente-cheie.
In Camera, democratii beneficiaza de 220 de mandate la 212 mandate pentru republicani. Majoritatea necesara este de 218. Trei posturi sunt actualmente vacante in camera inferioara a Congresului.
Riscurile pentru agenda lui Biden sunt evidente, de aceea democratii – coplesiti de vestile negative inflatie galopanta, cu preturi in crestere la alimente, combustibili si chirii – au incercat sa devieze discutia de la chestiunile economice la avort, Trump si incidentele de la Capitoliu.
O strategie care insa nu pare sa fi dat roade. Democratii au luat conducerea in cursa pentru controlul Senatului in timpul verii, deoarece republicanii sustinuti de Trump in cateva curse – in special in cele pentru Senat din Pennsylvania si Georgia – pareau sa fie in urma.
Dar atat Mehmet Oz, cat si Herschel Walker au recuperat din dezavantaje si acum sunt la egalitate cu cu rivalii lor democrati. In consecinta, sansele democratilor de a detine Senatul acum par mult mai stranse, potrivit celor de la FiveThirtyEight, care indica o confruntare umar la umar intre cele doua partide traditionale mari din America.
In ultimele saptamani, democratii au facut eforturi majore pentru a combate mesajele necrutatoare ale Partidului Republican privind criminalitatea si economia, in special inflatia ridicata, acestea afectand primul mandat al presedintelui Joe Biden.
Rata de aprobare a lui Biden, desi s-a imbunatatit fata de minimele din vara, ramane la niveluri minime istorice si este vazuta ca un potential obstacol pentru unii democrati care lupta pentru supravietuire in statele swing. Nu este de mirare ca, in disperare de cauza, democratii au alocat milioane de dolari pentru a sprijini candidatii din curse care alatada erau date ca sigure.
De asemenea, ei au scos la inaintare figuri importante in partid, precum fostul presedinte Barack Obama, Nancy Pelosi sau Bernie Sanders, pentru a ajuta la mobilizarea propriilor alegatori, asa cum este cazul in Pennsylvania, unde John Fetterman este pe cale sa piarda un mandat pe care democratii il aveau in mana.
Este un semn suplimentar ca masinaria politica republicana ar putea depasi asteptarile analistilor, va spulbera democratii si va recuceri controlul Congresului de la Washington in noiembrie.


