Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie anul acesta într-o inchisoare din Siberia, urma să facă parte şi el din schimbul de deţinuţi cu Rusia, confirmă Casa Albă. Un fost apropiat de al lui Navalnîi a spus că evenimentul de aseară a avut un gust amar, pentru că schimbul a avut loc fără el. Iar soția acestuia a lădat efortul țărilor de a-i aduce acasă pe deținuții politici încarcerați în Rusia. La rândul său cancelarul german Olaf Scholz a recunoscut că a fost o decizie difilă eliberarea asasinului rus Vadim Krasikov ca parte a schimbului de deţinuţi.

A fost o muncă colectivă, un efort diplomatic din partea multor țări. Asta spun într-o cove oficialii americani și cei germani după cel mai mare schimb de prizonieri de la Războiul Rece.

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMANIEI:  „Aceasta este o operațiune care ar putea reuși doar printr-o cooperare intensă cu multe țări din Europa și în special cu Statele Unite ale Americii, pe o perioadă foarte lungă de timp. Dar și, de exemplu, în Europa . O țară precum Slovenia a contribuit la faptul că această întreagă operațiune a putut fi desfășurată acum și că a reușit atât de confidențial, atât de precis și atât de constructiv.”

Președintele american Joe Biden a salutat acordul despre care a spus că este„o faptă de diplomație și prietenie și a lăudat aliații Washingtonului pentru deciziile lor îndrăznețe și curajoase.

Joe BIDEN, PREŞEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII:  „Mai multe țări au ajutat la realizarea acestui schimb de prizonieri. Ele s-au alăturat unei negocieri dificile și complexe la cererea mea.”

Biden a mai declarat reporterilor de la Casa Albă că nu a vorbit cu preşedintele rus Vladimir Putin ca parte a eforturilor de a obţine eliberarea americanilor şi a disidenţilor deţinuţi de Rusia.

Joe BIDEN, PREŞEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII:  „-Ați fi dispus să vorbiți direct cu Putin?
-Nu am nevoie sa vorbesc cu Putin.
-Președintele Trump a spus în repetate rânduri că ar fi putut să-i elibereze pe ostatici fără să dea nimic la schimb. Cum răspundeți la asta? Ce îi spuneți acum fostului președinte Trump? 
-De ce nu a făcut-o când era președinte?”

Acordul oferă administrației Biden un succes diplomatic important, într-un moment în care campania electorală prezidențială intră în ultimele luni, scrie Reuters. Nu s-au dat bani pentru acest schimb de prizonieri și niciuna dintre sancțiunile Rusiei nu a fost relaxată, a spus consilierul președintelui Biden pe probleme de securitate națională. Totodată Jake Sullivan, a confirmat că înţelegerea care a permis cel mai mare schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident urma să îl includă şi pe disidentul rus Aleksei Navalnîi, care a murit însă subit în închisoare.

Jake SULLIVAN, CONSILIERUL PENTRU SECURITATEA NAȚIONALĂ AL PREȘEDINTELUI SUA:  „-Alexei Navalnîi trebuia să facă parte și el din acest schimb înainte de a muri în închisoare?
-Am lucrat cu partenerii noştri la o înţelegere care l-ar fi inclus pe Aleksei Navalnîi. Din păcate, el a murit. ”

Văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, şi echipa lui Navalnîi au laudat, la rândul lor, schimbul de deţinuţi cu Rusia. Iar Leonid Volkov, a deplâns faptul că acesta nu l-a putut include pe Navalnîi, care a murit în februarie. Ultimul schimb major între Statele Unite și Rusia, care a avut loc în 2010, a implicat 14 prizonieri. În decembrie 2022, cele două țări au făcut un alt schimb major, eliberând-o pe sportiva americană Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare pentru că avea în bagaje cartușe de vape care conțineau ulei de canabis, în schimbul traficantului de arme Viktor Bout, care executa o pedeapsă de 25 de ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.