Între timp, a răsunat o alertă aeriană la baza din Turcia unde americanii au zeci de bombe nucleare. Totul a avut loc în sud-estul țării, aproape de granița cu Siria, la una dintre cele mai importante baze folosite de NATO în regiune. Până în acest moment, autoritățile turce nu au oferit nicio explicație oficială pentru activarea alertei.
Sirene au fost auzite la baza aeriană Incirlik utilizată de NATO, în provincia Adana. În imaginile surprinse de localnici se vede pe cer ceea ce pare o rachetă balistică.
Potrivit presei totul a durat în jur de 5 minute la orele 3.25 dimineața, iar într-un video se vede un obiect în flăcări care se prăbușește la sol.
Baza aeriană de la Incirlik a forțelor aeriene turce este foarte importantă și pentru Statele Unite, care a poziționat acolo peste o mie de militari, dar și zeci de arme nucleare tactice, inclusvi bombe nucleare B61. De la începutul războiului din Orientul Mijlociu, în spaţiul aerian al Turciei au fost interceptate două rachete lansate din Iran.
Turcia a anunţat ieri că a desfăşurat în centrul teritoriului său un sistem de apărare antiaeriană Patriot. Iar Statele Unite şi-au închis luni consulatul din Adana şi le-au cerut cetăţenilor americani să părăsească regiunea.

