Un avion de pasageri al Wizz Air a fost deviat luni către Budapesta din cauza unei amenințări cu bombă, a anunțat Romulusz Ruszin-Szendi, ministrul ungar al apărării, citat de Telex. Zborul era de la Londra la Sofia.
 

Avioane Gripen ale Forțelor Armate Ungare au fost alertate cu privire la situația de urgență, unul dintre ele escortând aeronava Wizz Air până când aceasta a aterizat la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din capitala Ungariei.

„Serviciul de pregătire aeriană al NATO a emis o alertă ALPHA. Avionul Gripen al Forțelor de Apărare Maghiare a decolat în câteva minute și a asigurat aterizarea avionului de pasageri la Budapesta”, a scris ministrul ungar al apărării într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Avionul militar s-a întors apoi la Kecskemét, în timp ce autoritățile au intervenit la sol la Budapesta pentru preluarea pasagerilor cursei Wizz Air.

„Pregătirea nu este o rutină, ci o responsabilitate. Soldații noștri au dovedit încă o dată că pot fi desfășurați imediat, dacă este necesar, și sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a mai scris Ruszin-Szendi.

Publicația Kisafold scrie că aeronava vizată de amenințare este un Airbus A321neo și că aceasta a fost deviată înspre Budapesta în timp ce se afla deasupra Bosniei și Herțegovinei.

Pista 2 a Aeroportul Internațional Liszt Ferenc a fost închisă după aterizarea aeronavei pentru efectuarea cercetărilor. Autoritățile nu au confirmat deocamdată existența unui dispozitiv exploziv la bordul acesteia, scrie hotnews.ro