Amenințările cu bombă continuă să pună în alertă aeroporturile europene. Cel puțin 18 zboruri au fost afectate astăzi în nouă țări, printre care Bulgaria, Cehia, Franța, dar și România. Alte alerte au fost investigate în Danemarca, iar în Irlanda au fost evacuate instituții media. Toate aeronavele vizate au aterizat în siguranță, iar verificările nu au scos la iveală explozibili.
O nouă alertă cu bombă a vizat astăzi o aeronavă TAROM care zbura de la Praga la București. Avionul a aterizat pe aeroportul Otopeni cu 102 persoane la bord.
„N-am că speriați, să vă spunem sincer, dar bine că n-a fost nimic mai grav.”
În Cehia, poliția a anunțat că nouă curse, patru la sosire și cinci la plecare, au fost vizate de amenințări. Printre acestea se numărau zboruri spre Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie. În Italia, o aeronavă Wizz Air care zbura de la Praga la Roma a fost deviată la Veneția. Pasagerii au fost evacuați, iar avionul a fost verificat.
„În acest moment, nu mi-e teamă să merg într-un aeropoert să mă urc într-un avion. Probabil că în viitorul apropiat îmi voi schimba părerea despre călătoriile în Europa. Vom vedea cum evoluează lucrurile și ce informații vor apărea.”
În Franța au fost raportate patru noi amenințări la adresa unor aeronave care survolau teritoriul țării. Toate au aterizat în siguranță. Alte două curse care se îndreptau spre Sofia, în Bulgaria, au fost vizate de amenințări. În Ungaria, avioanele de vânătoare au fost ridicate de trei ori pentru a escorta aeronave civile.
„Da, mă simt în siguranță. Nu mi-e frică. Până la urmă, pe planetă există tot felul de oameni nebuni și vor exista și în continuare.”
În Portugalia, poliția a intervenit după ce o cursă Ryanair care zbura de la Lisabona la Roma a fost vizată de o amenințare. Pasagerii și bagajele au fost supuse unor verificări suplimentare. În Danemarca, poliția a investigat o amenințare care viza traficul aerian de pe aeroportul din Copenhaga, însă activitatea acestuia nu a fost perturbată. Specialiștii în securitate spun că amploarea și asemănarea acestor incidente pot indica o acțiune coordonată, menită să provoace panică și să perturbe transportul aerian.
Jacob FUNK KIRKEGAARD, ANALIST MILITAR: „Din păcate, amenințările cu bombă transmise telefonic sau prin alte mijloace reprezintă o strategie foarte eficientă pentru a provoca haos.”
Totuși, anchetatorii nu au stabilit cine se află în spatele amenințărilor și nici dacă toate mesajele au aceeași origine. Ieri cel puțin 25 de curse aeriene din Europa au fost vizate de alerte cu bombă.

