Militari din mai multe tari au inceput sa soseasca in Rusia pentru exercitii comune la care participa China si alti prieteni ai Federatiei Ruse, pe fondul tensiunilor dintre tarile occidentale, Moscova si Beijing, a anuntat luni armata rusa, potrivit AFP.
Exercitiile militare comune denumite Vostok-2022, vor avea loc intre 1 si 7 septembrie in Orientul Indepartat rus, in prezenta soldatilor din mai multe tari vecine sau aliate cu Rusia, precum China, Belarus, Siria si India.
Aceste exercitii au loc intr-un context in care tensiunile sunt ridicate intre Rusia si tarile occidentale, din cauza razboiului din Ucraina, dar si intre China si Statele Unite ale Americii, pe tema Taiwanului.
Washingtonul isi exprima in mod obisnuit ingrijorarea cu privire la apropierea dintre China si Rusia, care au legaturi stranse in domeniul apararii, afirmand ca prietenia celor doua state pun in pericol securitatea globala.
Trupele aliatilor primesc echipament si arme
"Contingentele militare straine care participa la exercitiile Vostok-2022 au sosit pe terenul de antrenament Sergheevici din regiunea Primorie, in Orientul Indepartat rus, si au inceput sa se pregateasca si sa-si primeasca echipamentele si armele", a precizat ministerul rus al Apararii.
In total, vor fi mobilizati "peste 50.000 de militari, peste 5.000 de piese de armament si echipamente militare, inclusiv 140 de avioane si 60 de nave de razboi si de sprijin", a mai precizat armata rusa, fara sa precizeze numarul de participanti din fiecare tara.
Exercitiile, aflate sub comanda Statului Major rus, vor consta in "antrenamente defensive si ofensive" pe uscat, in aer si in Marea Japoniei si Marea Okhotsk, a mai spus ministerul rus al apararii.
In Marea Japoniei, navele rusesti si chinezesti se vor antrena pentru a "apara comunicatiile maritime" si pentru a "sprijini fortele terestre" in zonele de coasta, potrivit aceleiasi surse.
La jumatatea lunii august, China a confirmat ca trimitea trupe in Rusia pentru a participa la aceste exercitii militare, dar a precizat ca prezenta sa "nu are nicio legatura cu situatia regionala si internationala actuala".


