Cutremurul cu cele mai multe victime dintr-o generatie reprezinta pentru presedintele Recep Tayyip Erdogan o provocare uriasa in materie de salvare si reconstructie, care va umbri perioada de pregatire a alegerilor din luna mai, percepute deja drept cele mai dificile in cele doua decenii de cand acesta se afla la putere in Turcia, arata o analiza Reuters, transmite libertatea.ro.

La o zi dupa cutremurul care a provocat moartea a mii de oameni in Turcia, partidele de opozitie si unii locuitori din zonele cel mai grav lovite s-au plans ca autoritatile se misca incet sau sunt prost echipate pentru a face fata problemelor. 

Perceptia ca guvernul nu reuseste sa raspunda dezastrului in mod adecvat sau ca nu a reusit sa impuna regulile de constructie necesare intr-o tara lovita des de seisme i-ar putea afecta perspectivele lui Erdogan la urne, scrie Reuters.

Unii analistii sustin insa ca presedintele, un politician abil, al carui guvern a avut de a face cu cutremure, incendii de padure si alte dezastre naturale de cand a venit la putere in 2003, ar putea atrage sprijinul national cu prilejul acestei crize si si-ar putea intari pozitia. 

La doar cateva ore dupa seismul de luni, pe care l-a descris drept cel mai grav care a lovit Turcia in peste 80 de ani, Erdogan a spus ca mii de salvatori au fost deja mobilizati si ca nu se va precupeti nici un efort in conditiile dure de iarna. 

Guvernul a declarat „alarma de nivelul al 4-lea”, solicitand asistenta internationala, si a instituit stare de urgenta timp de trei luni in cele mai afectate provincii.

Costurile de reconstructie ar putea fi de multe miliarde de dolari, punand presiune asupra unei economii cu o inflatie de 58%. 

Amploarea pagubelor, pe o intindere de sute de kilometri si care afecteaza 13 milioane de oameni si locuintele lor, va „reseta complet” economia si politica Turciei, a declarat Atilla Yesilada, din cadrul Global Source Partners.

 Descriind cutremurul cu magnitudinea de 7,8 drept o „lebada neagra”, o aparitie atat de neprevazuta sau de improbabila incat poate avea consecinte extreme, el a spus ca nu este inca clar daca alegerile pot avea loc in regiunile cel mai dur lovite. 

Reactia opozitiei Oponentii politici ai lui Erdogan nu s-au grabit sa profite politic de cutremur. 

Opozitia formata din sase partide a comunicat doar ca guvernul trebuie sa lucreze „fara discriminare” pentru a raspunde dezastrului care a lovit regiuni in care se afla inclusiv comunitati kurde si refugiati sirieni. 

But Ugur Poyraz, secretar general al partidului nationalist de centru dreapta IYI, a afirmat ca s-a deplasat in zonele cel mai sever afectate si ca marti dimineata nu a vazut lucratori ai serviciilor de urgenta.

„Cu siguranta nu exista o coordonare profesionista a ajutorului de urgenta. Cetateni si echipe locale se alatura operatiunilor de salvare din proprie initiativa pentru a salva oamenii de sub daramaturi”, a declarat el pentru Reuters.

Autoritatile sustin ca mii de militari si de angajati ai serviciilor de cautare si salvare sunt in actiune. Afinitatile alegatorilor, „deja stabilite”.

Intr-un scrutin strans, raspunsul guvernului la o situatie de urgenta ar putea schimba optiunea votantilor nehotarati, desi este putin probabil sa-i faca sa se razgandeasca pe sustinatorii dedicati oricareia dintre parti, sustine Hasnain Malik, director pentru piete emergente la Tellimer, in Dubai. 

„Raspunsul guvernului Erdogan la acest dezastru natural ar putea influenta atitudinea votantului indecis, dar loialitatile celor mai multi alegatori sunt deja stabilite”, a adaugat el.