O ancheta este in plina desfasurare in judetul Iasi, Romania dupa ce un avion de mici dimensiuni, cu doi oameni la bord, s-a prabusit la un show aviatic, in comuna Tatarusi!
În timp ce specialistii în aeronautica încearca sa afle ce a provocat accidentul, medicii îl tin sub observatie pe barbatul de 32 de ani, pasager în avion, care a supravietuit impactului.
Cel de la mansa, un pilot de 60 de ani cu experienta, a intrat în stop cardio-respirator si pentru el nu s-a mai putut face nimic.
Avionul a survolat padurea de 5 ori înainte de tragedie, povestesc martorii. Pilotul ar fi încercat sa execute o manevra, dar nu a mai putut controla aparatul de zbor, care pur si simplu a intrat în picaj si s-a zdrobit de deal.
Avionul de mici dimensiuni s-a prabusit la aproximativ doua sute de metri de pista de aterizare. Primul care a dat alarma a fost un localnic, care se afla pe câmp.
La scurt timp dupa ce a fost data alarma, au ajuns în zona mai multe eechipaje de la Ambulanta, SMURD si ISU.
Autoritatile locale spun ca, la zilele comunei Tatarusi, este un obicei ca, în fiecare an, localnicii sa se bucure si de un show aviatic, iar curiosii pot urca la bordul unui avion pret de câteva minute, sa admire pivelistea de sus.
Avionul care s-a prabusit facea un zbor de antrenament si se pregatea pentru o demonstratie programata duminica. Chiar cu câteva zeci de minute înainte de accident, si adjunctul IPJ Iasi, si primarul localitatii, au fost la bordul aparatului de zbor.
Deocamdata nu se stie ce a dus la aceasta tragedie. Dar, printre ipoteze se numara si cea a unor probleme medicale ale pilotului. La Iasi vor ajunge si specialisti de la Autoritatea Aeronautica pentru a gasi raspunsuri în ancheta începuta în acest caz.


