Lumea asiatica s-a despartit de Anul Bivolului si a intrat in cel al Tigrului. Sarbatoarea Primaverii, cum mai este numit Anul Nou la chinezi, dureaza circa doua saptamani, timp in care toti se odihnesc.


Sarbatoare mare pe strazile din Beijing. Mii de oameni au intampinat noul an cu muzica si voie buna. Punctul culminant al serii a fost dangatul de clopot, care a anuntat sosirea noului an, cel al Tigrului.
Clopotul antic a batut de 108 ori, un numar sacru pentru budhisti, care simbolizeaza norocul in anul care vine.

Chinezii au respectat traditia si au facut cat mai mult zgomot, ca sa alunge spiritele rele. Pentru ca noul an sa le aduca prosperitate si noroc, acestia trebuie sa arunce cateva monede. Nelipsite au fost si bucatele speciale, pregatite cu aceasta ocazie.

Si in Hong Kong, mii de oameni s-au adunat intr-un templu istoric, unde s-au rugat ca in Anul Tigrului sa li se indeplineasca dorintele. Festivitatile Noului An vor dura doua saptamani, timp in care majoritatea chinezilor se vor afla in vacanta. Anul nou a fost insa umbrit de intemperii, care au blocat sau au intarziat circulatia. Milioane de oameni, care lucreaza departe de familiile lor, nu au reusit sa ajunga acasa de sarbatori.