Bilantul catastrofei cu care se confrunta Turcia si Siria creste de la o ora la alta. Aproape 16.000 de oameni au murit in cele doua tari, dupa cutremurele devastatoare de luni. A fost a treia noapte in care sute de mii de sinistrati s-au adapostit in corturi, in masini sau chiar printre ruine. Incepe a patra zi de cautari disperate. Misiunile de salvare se transforma, din pacate, in unele de recuperare a trupurilor celor care au ramas prinse sub miile de cladiri prabusite. Sunt inca zone afectate de cutremurele in care echipele de interventie nu au ajuns. Oamenii sunt disperati si i-au reprosat presedintelui Recep Erdogan, care a vizitat zonele afectate, ca nu face nimic pentru ei, scrie digi24.ro

ACTUALIZARE 8.40  Numarul mortilor in urma cutremurului devastator care a lovit Turcia si Siria luni este acum de cel putin 15.865, potrivit autoritatilor. In Turcia, bilantul a crescut la cel putin 12.873, a anuntat joi Agentia pentru Gestionarea Dezastrelor si Urgentelor (AFAD).  In Siria, numarul total al victimelor este de cel putin 2.992. Aproximativ 1.262 de decese au fost inregistrate in parti ale tarii controlate de guvern, potrivit presei de stat siriene.  

Agentiile de asistenta au avertizat ca bilantul ar putea  sa creasca semnificativ, in special in Siria, pe masura ce echipele de cautare si salvare cauta printre daramaturile a mii de cladiri prabusite. Potrivit oficialilor, zeci de mii de persoane au fost ranite in regiune. 

Furie in Turcia dupa ce cladiri din "beton de inalta calitate" s-au prabusit. Oamenii dau vina pe "amnistia" din constructii (BBC)  

ACTUALIZARE 8.20 In Turcia, oamenii sunt tot mai furiosi ca legile in domeniul constructiilor au fost aplicate deficitar, iar asta a dus la prabusirea atat de multor cladiri si la un bilant atat de dramatic al victimelor, scrie BBC. 

BBC a prezentat informatii despre unele dintre cladirile construite recent care s-au prabusit in timpul cutremurului de luni cu magnitudine de 7,8, care a fost urmat de zeci de replici, unele foarte puternice Astfel, una dintre cladirile din Malatya a fost finalizata chiar anul trecut, iar pe retelele sociale au circulat capturi de ecran cu un anunt care spunea ca a fost "finalizata in conformitate cu cele mai recente reglementari privind cutremurele". In text se preciza ca toate materialele si manopera folosite au fost "de prima clasa". In prezent, nu mai exista niciun anunt de acest gen, dar mai multe persoane au facut poze si inregistrari video si le-au postat online. 

Reclama se potriveste cu stilul altora similare de pe site-ul companiei, mentioneaza BBC. Un alt bloc de apartamente construit recent in orasul portuar Iskenderun este in mare parte distrus. Constructorul care a ridicat aceasta cladire are postata o imagine care arata ca a fost finalizata in 2019. BBC a verificat ca imaginea cladirii distruse corespunde cu locatia fotografiei publicitare a blocului facuta de companie.

ACTUALIZARE 7.20 Sute de mii de oameni din cele zece regiuni afectate se adapostesc in corturile albe instalate de echipele de urgenta. Indurerati si cu lacrimi in ochi, oamenii i-au povestit presedintelui lor cosmarul prin care au trecut. Intre timp, eforturile de salvare continua in Turcia si Siria, insa sperantele ca vor mai gasi oameni in viata scad cu fiecare minut.

Nu departe de granita dintre cele doua tari, oamenii isi aduc aminte de teroarea pe care au trait-o. Mehmet s-a intors din Germania in orasul sau natal, cu doar noua luni in urma. 

Era treaz cand a inceput haosul si a reusit sa iasa la timp din casa, alaturi de mama lui. Mehmet: Aproape mi-am rupt ambele brate. Dar am iesit. Am asteptat in gradina. Si am simtit 80-100 de cutremure, iar si iar. Mic, apoi mare, apoi mic. Fratele meu locuieste la doua strazi distanta, in varful unei cladiri cu 8 etaje. Totul este distrus. Barbat ranit: Cladirea s-a prabusit peste noi. Eram 16 oameni si 13 dintre noi au murit. 

Am iesit eu, unul dintre fratii mei si nepoata mea de un an si jumatate. Slava domnului. Barbatul spune ca in cutremur i-au murit tatal, mama, un frate cu sotia si cei patru copii ai lor, precum si sotia si cei doi copii ai unui frate care a supravietuit. Papa Francisc le-a cerut tuturor credinciosilor sa se roage pentru victimele acestei tragedii de neinchipuit. 

Papa Francisc: Gandurile mele se indreapta catre cetatenii din Turcia si Siria. Sa ne rugam impreuna ca acesti frati si surori sa poata merge mai departe, dupa aceasta tragedie si sa cerem Sfintei Maria sa-i ocroteasca. Puteti citi aici informatiile transmise luni, 6 februarie, despre cutremurul din Turcia  Puteti citi aici informatiile transmise marti, 7 februarie, despre cutremurul din Turcia Puteti citi aici informatiile transmisemiercuri, 8 februarie, despre cutremurul din Turcia.