O erupţie a vulcanului Anak Krakatau a afectat traficul aerian din Indonezia, blocând mii de turişti în Java şi Sumatra de la sfârşitul săptămânii trecute, iar cele două aeroporturi internaţionale din capitala Jakarta au fost închise, informează DPA, preluată de Agerpres.

Oficialităţile indoneziene au declarat luni că cenuşa vulcanică provenită din erupţie va ţine aeroporturile, inclusiv aeroportul cheie Soekarno-Hatta, închise. Traficul aerian pe cinci aeroporturi mai mici din naţiunea insulară este, de asemenea, în impas de la sfârşitul săptămânii.

Peste 1.500 de zboruri şi aproximativ 170.000 de pasageri au fost acum afectaţi, a relatat agenţia de ştiri indoneziană Antara, citându-l pe ministrul transporturilor, Dudy Purwagandhi. „Siguranţa este prioritatea noastră”, a subliniat Purwagandhi. Schimbarea direcţiilor vântului la diferite altitudini face dificilă estimarea perioadei în care traficul aerian rămâne blocat.

Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o activitate vulcanică şi seismică deosebit de intensă. Arhipelagul din Asia de Sud-Est are aproximativ 130 de vulcani activi – mai mulţi decât orice altă ţară din lume.

Situat în strâmtoarea care separă insulele Java şi Sumatra, vulcanul Anak Krakatau (Copilul lui Krakatau) prezintă o activitate sporadică de la apariţia sa, la începutul secolului trecut, în caldera formată în urma erupţiei sale din 1883, când se numea Krakatau (Krakatoa). Această catastrofă a fost una dintre cele mai distrugătoare din istorie, cu un bilanţ estimat la 35.000 de morţi.

Zgomotul produs de această erupţie este considerat cel mai puternic zgomot produs vreodată, conform Cărţii Recordurilor Guinness. A fost atât de puternic încât a putut fi auzit de la mii de kilometri distanţă. O mare parte a insulei vulcanice s-a scufundat în mare la momentul respectiv, transmite hotnews.ro.

Un tsunami produs în 2018, provocat de prăbuşirea unor părţi ale aceluiaşi Anak Krakatau, s-a soldat cu 429 de victime şi a dus la strămutarea a mii de locuitori.

După ultima erupţie, autorităţile doresc să folosească aşa-numita însămânţare a norilor pentru a produce ploaie. Acest lucru are scopul de a îndepărta cenuşa vulcanică din atmosferă.

De asemenea, se depun eforturi pe uscat pentru îndepărtarea stratului de cenuşă vulcanic. La Bandar Lampung, Sumatra, administraţia oraşului a pulverizat mai multe drumuri principale cu apă pentru a reduce expunerea populaţiei la cenuşă. La Jakarta şi în anumite părţi ale provinciei Banten, grav afectată, şcolile au trecut la învăţământul la distanţă până la o nouă notificare.

Agenţia de gestionare a dezastrelor BNPB a distribuit, printre altele, măşti şi a desfăşurat de urgenţă echipe care monitorizează calitatea aerului în zonele afectate.

Ministrul Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, a făcut apel la public să rămână calm, să stea în case cât mai mult posibil şi să îşi protejeze ochii şi căile respiratorii cu măşti şi ochelari de protecţie. Centrele medicale se pregătesc, de asemenea, pentru o posibilă creştere a numărului de boli respiratorii.