Aproximativ cincizeci de zboruri Ryanair cu plecare si sosire din Spania au fost anulate, joi, si alte cateva sute au fost intarziate, in a patra zi de greva a insotitorilor de bord ai companiei in plin sezon turistic, scrie lefigaro.fr.
Pentru joi, pana la ora 20:00, 54 de zboruri au fost anulate catre sau din Spania, potrivit sindicatului USO, iar peste 300 au plecat sau au ajuns cu intarziere.
Anularile sunt cauzate, potrivit sindicatului, „lipsei de informatii privind serviciul minim organizat de companie”. Acesta din urma nu reunise echipaje complete, in ciuda serviciului minim impus de Ministerul Transporturilor de pana la 82% din zborurile catre anumite destinatii, pentru a imbina „dreptul la greva” cu „calatorii de interes”.
Miscarea sociala, menita sa ceara conditii de munca mai bune pentru cei 1.900 de echipaj de cabina din Spania, a inceput la sfarsitul saptamanii trecute si ar putea dura pana pe 2 iulie. Intre 24 si 26 iunie, in plina perioada turistica, 129 de zboruri au fost anulate in Spania.
Ryanair sustine ca este compania care transporta cei mai multi pasageri pe piata spaniola, deservind „peste 650 de rute” din cele 27 de aeroporturi in care opereaza in tara.