O duminica linistita s-a transformat intr-un adevarat infern, chiar inainte de inceperea vacantei scolare, dupa ce un mall din orasul Kemerovo, Rusia, a fost cuprins de flacari. Peste 64 de oameni au murit in incendiu, intre care foarte multi copii.



Focul s-a aprins la ultimul etaj al mall-ului de patru etaje, care gazduia un cinematograf plin cu parinti si copii în momentul incendiului. Iar vâlvataia s-a raspândit rapid în complex.

„Ne aflam la cinemaul de la etajul al treilea. O femeie a intrat si a strigat ca trebuie sa fugim. Toti au început sa fuga spre iesire, eu si copiii. Când am iesit din cinema, nimeni nu ne-a putut ajuta cu nimic", a spus, pentru Ruptly, Ekaterina, care se afla în cinema cu copiii ei.

Numarul mortilor a crescut constant si a ajuns, luni seara, la 64 de persoane.

Martorii spun ca usile cinematografului erau blocate când s-a declansat incendiul, iar oamenii au ramas prinsi înauntru în timp ce fumul a cuprins încaperea.

"Nu pot scapa. Spune-i mamei ca am iubit-o. Spune-le tuturor ca i-am iubit", i-a spus la telefon Vika Pochankina, de 12 ani, matusii ei.

Fata se afla în cinema împreuna cu colegii ei de clasa, potrivit Komsomolskaya Pravda. 

"Înca nu înteleg cum am reusit sa iesim din acea capcana în flacari", a declarat un supravietuitor pentru presa locala.

Barbatul a povestit ca exista deloc vizibilitate si ca oamenii nu puteau respira dupa ce usile salii de cinema s-au deschis. 

Între timp, fotografiile si numele persoanelor disparute, postate de rude, au început sa apara pe retelele de socializare.

„Când citesti lista decedatilor, îti dai seama ca îi cunosti pe toti acesti oameni", a spus o tânara, Lyudmila Nagornaya.

Putin a depus flori la locul tragediei din Kemerovo

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus flori la memorialul dedicat victimelor incendiului din Kemerovo, la mall-ul Winter Cherry din Kemerovo.

Potrivit ultimelor informatii, în urma incendiului devastator au decedat 64 de persoane, dintre care au fost identificate 25. 

În spitale sunt internate 15 victime ale incendiului.

Sursa: Observator.tv