Seful Statului Major al armatei sarbe, Milan Mojsilovic, a propus, duminica, desfasurarea de trupe la granita cu Kosovo, unde se mentine tensiunea din cauza blocajelor rutiere ale minoritatii sarbe kosovare, iar focuri de arma s-au auzit din nou, informeaza EFE, scrie digi24.ro.
Generalul Mojsilovic s-a deplasat, duminica seara, la Raska, in apropiere de granita cu Kosovo, dupa ce a avut o intalnire de urgenta cu presedintele sarb, Aleksandar Vucic. „Sarcinile pe care le-am primit eu, in calitate de sef al Statului Major, si armata Serbiei, sunt precise si clare si vor fi indeplinite”, a declarat Mojsilovic pentru postul de televiziune Pink, fara a furniza alte detalii. El a spus ca situatia este complexa si necesita prezenta armatei sarbe de-a lungul liniei de frontiera. Duminica seara s-au auzit focuri de arma in apropierea unei patrule a misiunii KFOR a NATO in orasul Zubin Potok din nordul Kosovo, unde locuitorii sarbi blocheaza drumurile de 16 zile.
Potrivit cotidianului kosovar Koha, KFOR a informat ca nu s-au inregistrat raniti sau pagube materiale in urma impuscaturilor si ca „faptele sunt in curs de a fi investigate”. Politia din Kosovo a declarat, potrivit aceleiasi sursei, ca niciuna din unitatile sale nu a fost atacata „si nici nu a existat un schimb de focuri intre politia din Kosovo si vreun grup”, a declarat purtatorul de cuvant al politiei, Baki Kelani.
Presa sarba a relatat ca, duminica seara, a avut loc un schimb de focuri in imprejurimile localitatii Zubin Potok intre politia speciala kosovara si sarbii care se afla pe baricade atunci cand politistii au incercat sa inlature blocajul. Televiziunea publica sarba RTS a informat ca schimbul de focuri cu arme automate a durat cateva minute, dupa care situatia s-a calmat.


