Armenia se pregătește pentru cele mai importante alegeri parlamentare din ultimii ani. După pierderea regiunii Nagorno-Karabah și răcirea relațiilor cu Moscova, scrutinul din 7 iunie este văzut de mulți drept o alegere între Rusia și Europa. În centrul luptei electorale se află actualul premier, Nikol Pașinian, și omul de afaceri Samvel Karapetian, considerat noua voce a taberei pro-ruse.
La aproape trei ani de la pierderea regiunii Nagorno-Karabah, Armenia a intrat într-o campanie electorală tensionată și profund divizată. În joc sunt cele 101 mandate din Parlamentul de la Erevan, iar partidul care va obține majoritatea va desemna și viitorul premier. Aproape două milioane și jumătate de cetățeni au drept de vot. În cursă s-au înscris 19 formațiuni politice, însă lupta principală se duce între actualul premier, Nikol Pașinian, și noua opoziție condusă de omul de afaceri Samvel Karapetian.
Arsen HARATEAN, POLITOLOG: „Fie că vrem sau nu, una dintre cele mai importante teme ale acestor alegeri sunt interesele geopolitice ale Armeniei. Încotro merge țara și ce direcție va alege. Ați văzut că aici a avut loc Summitul Comunității Politice Europene. Este clar însă că există partide de opoziție care vorbesc deschis despre orientarea lor pro-rusă.”
Nikol Pașinian a ajuns la putere în 2018, după protestele masive cunoscute drept Revoluția de Catifea, atunci Pașinian a promis reforme, luptă împotriva corupției și apropierea Armeniei de Occident.
Susținătorii lui spun că Armenia trebuie să reducă dependența de Kremlin și să continue reformele democratice începute în urmă cu câțiva ani. Criticii, însă, îl consideră responsabil pentru pierderea Karabahului și pentru slăbirea securității țării. Potrivit celor mai recente sondaje, partidul lui Pașinian, „Contractul Civil”, rămâne favorit, însă cu un sprijin mult mai mic decât în trecut. Unele cercetări sociologice îi oferă între 24 și 33 la sută din intențiile de vot, ceea ce ar putea obliga formațiunea să caute parteneri de coaliție pentru a rămâne la guvernare.
„Cred că principalul lucru la aceste alegeri este să existe o prezență mare la vot și ca oamenii să participe.”
Principalul rival al lui Pașinian este omul de afaceri Samvel Karapetian și partidul său „Armenia Puternică”. Miliardarul ruso-armean și-a construit averea în Rusia, în special în domeniul energetic și imobiliar, iar în Armenia este văzut drept unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din diaspora armeană. Karapetian promovează o linie deschis pro-rusă și susține că Erevanul trebuie să refacă relațiile strategice cu Moscova.
Samvel KARAPETIAN, OM DE AFACERI: „Alegerea este dacă ne distrugem ca națiune și ca stat sau reușim să supraviețuim. Nu ne mai putem permite să aducem la putere oameni care știu doar să vorbească împotrivă. Și astăzi mulți se tem să facă un pas, pentru că le este frică să nu greșească.”
Pentru mulți dintre susținătorii săi, principalul argument nu este geopolitica, ci securitatea. Totuși, adversarii lui Karapetian se tem că revenirea forțelor pro-ruse ar putea însemna întoarcerea la vechiul sistem dominat de oligarhi și influență politică venită de la Moscova.
Arsen HARATEAN, POLITOLOG: „Influența Moscovei în Armenia rămâne până astăzi extrem de puternică. Rusia are numeroase pârghii economice și, desigur, energetice. Este vorba despre gaz, dar și despre faptul că Armenia exportă o mare parte din produsele sale alimentare în Rusia.”
Sondajele arată că partidul „Armenia Puternică” a crescut rapid în ultimele luni și ar putea deveni principala forță de opoziție. În cazul unui Parlament fragmentat, mai multe partide pro-ruse ar putea încerca formarea unei coaliții împotriva lui Pașinian. Acum tinerii din Armenia vorbesc mai des despre Europa, reforme și independență față de Rusia. Generațiile mai în vârstă spun însă că Armenia nu poate supraviețui fără sprijinul Kremlinului.
„-S-au îmbunătățit foarte multe lucruri. A apărut legea. Pentru că înainte toate acestea nu existau. Eu văd că, în doar 5 ani, viața din Armenia a avansat enorm, parcă cu 50 de ani înainte față de cum era înainte.
-Știți ce s-a scumpit? Viața s-a scumpit. În afară de pierderi, nu am avut nimic în acești 8 ani.”
Între Europa și Rusia. Între promisiunea reformelor și nevoia de securitate. Armenia se pregătește pentru alegeri parlamentare decisive, după una dintre cele mai grele perioade din istoria sa recentă.

