Presedintele azer, Ilham Aliev, a discutat cu omologul sau turc, Recep Tayyip Erdogan, despre crearea unui coridor terestru intre tarile lor care ar urma sa traca prin Armenia, informeaza Reuters. Erevanul se opune acestui plan si se teme acum ca trupele azere s-ar putea pregati sa atace din nou, scrie digi24.ro.
Erdogan s-a intalnit cu Aliev in exclava autonoma Nahicevan, un teritoriu inghesuit intre Armenia, Iran si Turcia pe care Ankara si Baku vor sa il lege de restul Azerbaidjanului printr-un coridor terestru care ar trece prin sudul Armeniei.
Aliev a amenintat deja in 2021 ca va crea un astfel de coridor „indiferent daca Armeniei ii convine sau nu”. Coridorul ar crea o legatura terestra intre cele doua state aliate, Turcia si Azerbaidjan, si ar lasa Armenia fara granita cu Iranul.
Alegerea simbolica a locatiei pentru organizarea discutiilor desfasurate luni, la mai putin de o saptamana dupa ce fortele azere au luat cu asalt regiunea Nagorno-Karabah si au preluat controlul asupra acestui teritoriu, va produce ingrijorare in randul autoritatilor din Armenia.
Armeni au respins in trecut planul infiintarii coridorului dorit de azeri si turci, dar au indicat ca ar fi deschisi ideii de a redeschide legaturile rutiere si feroviare.
In cadrul unei conferinte de presa in care nici Aliev, nici Erdogan nu au raspuns la nicio intrebare, presedintele azer s-a plans ca autoritatile sovietice au decis ca o parte din ceea ce el crede ca ar fi trebuit sa fie teritoriul republicii sovietice din Azerbaidjan sa apartina Armeniei.

„Noua tinta a Azerbaidjanului si Turciei este Syunik”, a scris un canal de telegram important asociat cu armenii din Karabah, referindu-se la regiunea din sudul Armeniei. „Ei deja o declara in mod deschis. Pregatiri active de razboi sunt in desfasurare.”
Erdogan si Aliev urmau sa viziteze un centru militar recent modernizat din Nahicevan si sa participe la inaugurarea unui nou gazoduct din Turcia.
Erdogan a declarat saptamana trecuta in fata Adunarii Generale a ONU, in ziua in care Azerbaidjanul a inceput operatiunea militara de a recastiga controlul asupra regiunii Karabah, ca acum exista „o sansa istorica de a construi pace” in regiunea Caucazului de Sud.
„Dar Armenia nu profita de aceasta sansa istorica”, s-a plans Erdogan. „Ne asteptam la un acord cuprinzator de pace intre cele doua tari cat mai curand si ca promisiunile sa fie indeplinite rapid, in special in privinta deschiderii coridorului Zangezur.”
Erdogan a facut referire la termenii acordului de incetare a focului facilitat de Rusia in 2020 prin care razboiul de 44 de zile dintre Azerbaidjan si Armenia s-a incheiat si care presupunea deblocarea legaturilor economice si de transport intre vestul Azerbaidjanului si provincia Nahicevan – o clauza pe care Baku si Erevan au interpretat-o intre timp in moduri diferite.


