Un nou atac masiv cu drone a vizat în timpul nopții regiunea Moscovei. Autoritățile ruse susțin că peste 390 de aparate de zbor au fost lansate spre capitală și localitățile din jur. Un bloc de locuințe a fost avariat, au izbucnit incendii în mai multe obiective industriale și logistice, iar traficul aerian a fost afectat.
 

Regiunea Moscovei a fost atacată cu peste 390 de drone, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. Potrivit acestuia, majoritatea au fost interceptate de sistemele de apărare antiaeriană înainte de a ajunge la Moscova, iar 81 au fost doborâte în apropierea orașului.

În orașul Cehov, o dronă a lovit un bloc de locuințe. Clădirea a fost avariată, însă autoritățile locale afirmă că nu au fost înregistrate victime. 

Un alt incendiu puternic a izbucnit în localitatea Koledino, la un centru logistic al companiei 3PL, situat lângă un terminal al gigantului de comerț online Wildberries.

Publicațiile ruse de opoziție au relatat că focul a cuprins depozitul logistic, în timp ce Wildberries susține că propriul terminal nu a fost afectat și și-a continuat activitatea. Deocamdată, autoritățile ruse nu au confirmat că incendiul a fost provocat de atacul cu drone.

Atacul a provocat restricții temporare pe aeroporturile Vnukovo, Domodedovo și Jukovski, iar serviciile de urgență au intervenit în mai multe localități din regiunea Moscovei. Acest nou val de drone vine pe fondul unei extinderi semnificative a campaniei Ucrainei de atacuri cu rază lungă de acțiune împotriva unor ținte situate adânc în teritoriul Rusiei, inclusiv infrastructura energetică și logistică.