AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis, transmite hotnews.ro.
AUR a transmis, azi, printr-un comunicat că acesta este un pas „crucial pentru restabilirea democrației și a pune capăt actualei crize politice în care se află România”. George Simion a anunțat încă de luni că va cere o sesiune extraordinară a legislativului.
„Am luat această decizie ca răspuns direct la strigătul de disperare al românilor care au ieșit în stradă pentru a-și apăra democrația. Într-o țară normală, președintele ar fi trebuit să iasă public, să își asume responsabilitatea și să demisioneze, împreună cu guvernul pe care l-a nominalizat”, se arată într-un comunicat de presă al partidului condus de George Simion.
AUR acuză că „regimul Iohannis, alături de complicitatea PSD, PNL și UDMR a aruncat România într-o criză politică fără precedent, cu consecințe economice catastrofale asupra românilor, iar noi, AUR, suntem hotărâți să punem capăt acestui coșmar politic”.
Partidul condus de George Simion anunță că susține cererea POT, condus de Anamaria Gavrilă, de suspendare a lui Klaus Iohannis, demers anunțat în urmă cu câteva zile.
„Răspundem solicitării Partidului Oamenilor Tineri (POT) de a susține cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis. Toți cei 91 de parlamentari AUR au semnat deja pentru demararea procedurii de suspendare. Considerăm că este responsabilitatea tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să pună interesele naționale înaintea celor personale sau de partid”, conform comunicatului.
AUR spune că protestul de duminică organizat în București a fost un „semnal clar” că românii nu mai „acceptă ca țara lor să fie capturată de interese ilegitime”.
„Vom folosi toate instrumentele legale pentru a ne asigura că legile și Constituția sunt respectate, iar România își recapătă demnitatea. Suspendarea lui Klaus Werner Iohannis și înlăturarea Guvernului Ciolacu 2 reprezintă doar primul pas în acest proces”, a mai transmis AUR.