Australia este in stare de soc dupa luarea de ostatici dintr-o cafenea din Sydney, care s-a incheiat cu moartea a trei persoane si ranirea altor sase. Politia a confirmat ca agresorul este un refugiat iranian care mai avusese probleme cu legea.


Acesta a fost momentul cand fortele speciale australiene au luat cu asalt cafeneaua, cu grenade si munitie de lupta, dupa 16 ore in care oamenii din interior au fost ostatici. La scurt timp, cei care mai ramasesera inauntru au inceput sa iasa singuri din cladire, iar cei raniti erau transportati pe targi. In total, 17 oameni au fost luati ostatici la primele ore ale zilei de ieri, cativa dintre ei reusind sa evadeze.

”Eu nu am cuvinte. Doar sunt fericita si vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu.”

Andrew SCIPIONE, SEFUL POLITIEI: ”Sunt doi decedati printre ostateci si sase raniti. Agresorul a fost împuscat si ucis.”

Unul dintre ostatecii ucisi este managerul cafenelei unde a avut loc tragedia. A doua victima este o femeie in varsta de 38 de ani, mama a doi copii. In timp ce politia nu da inca detalii despre operatiune, presa scrie cate ceva despre cele 16 ore de asediu. Amenintati cu arma, ostaticii erau obligati sa sune jurnalistilor ca sa le transmita revendicarile iranianului. Iar dupa ce cativa dintre ei au evadat, agresorul a amenintat ca va incepe sa ucida daca mai fug si altii. Apar detalii si despre agresor, care traia in Australia din 1996. Acesta a fost anterior judecat pentru complicitatea la uciderea fostei sale sotii.

”(Asediul – n.r.) nu cred ca este ceva nou, dar este nou pentru Australia. Acest lucru se întâmpla des în Orientul Mijlociu dar noi eram protejati de asa ceva."

In apropiere de locul tragediei sute de oameni au depus flori, iar drapelele sunt coborate in berna la toate cladirile guvernamentale. Iranul si peste 40 de organizatii musulmane din Australia au condamnat luarea de ostatici.