Austria a tinut sa reaminteasca joi ca deschiderea spatiului maritim si aerian european pentru Romania si Bulgaria nu constituie o apartenenta deplina la spatiul Schengen si nu a prezentat un calendar de implementare, potrivit stirileprotv.ro.
„Schengen Air inseamna ca pasagerii care vin din Romania si Bulgaria nu vor mai fi supusi unui alt control al pasapoartelor decat cel al companiei aeriene la poarta de imbarcare”,a explicat pentru AFP Ministerul de Interne din Austria.
Dar „in prezent nu exista negocieri privind aderarea” propriu-zisa si, prin urmare, „nu exista o data” pentru punerea in practica, a precizat ministerul.
Conditiile puse de Viena pentru "Schengen Air" sunt cresterea operatiunilor Frontex in Bulgaria si bani de la Comisia UE pentru o protectie solida a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a precizat pentru agentia austriaca de presa APA ca solicita, de asemenea, sporirea controalelor la frontierele terestre si ca solicitantii de azil, in special din Afganistan si Siria, sa fie preluati de Romania si Bulgaria, scrie Agerpres.
Precizarile Austriei vin dupa ce Romania si Bulgaria au anuntat anterior ca au ajuns la un acord cu aceasta tara pentru a beneficia de libera circulatie in spatiul Schengen la nivel maritim si aerian, problema frontierelor terestre fiind amanata pentru mai tarziu.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi ca Guvernul va continua in 2024 eforturile in vederea aderarii in integralitate la spatiul Schengen, precizand ca „toate semnalele” indica faptul ca acest obiectiv este realizabil.
„Dupa 13 ani de asteptari, avem in sfarsit un acord politic. Acesta urmeaza sa fie pus in practica in scurt timp, la nivel oficial, printr-o decizie a reprezentantilor tuturor statelor membre din UE. Ridicarea granitelor aeriene si maritime, din martie 2024, reprezinta un drept castigat dupa lungi negocieri, insa, cu siguranta, lucrurile nu se vor opri aici. Vom continua eforturile si anul viitor pentru aderarea in integralitate la spatiul Schengen si ma bucur ca toate semnalele pe care le avem arata ca acest obiectiv este realizabil. Acesta este primul rezultat concret in toata aceasta perioada de 13 ani, in care multi au vorbit, au comentat sau si-au dat cu parerea. Dar de fapt nu au existat si au realizat foarte putin. Acest guvern va face ca romanii sa fie cu adevarat tratati ca parteneri egali in Uniunea Europeana, iar economia noastra sa creasca exponential", a spus premierul, in debutul sedintei de guvern.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.