Autoritatile din Turcia spun ca un total de 50.576 de cladiri s-au prabusit sau sunt grav avariate in urma celor doua seisme devastatoare produse saptamana trecuta, potrivit DPA, scrie agerpres.ro.
Toate aceste cladiri periculoase trebuie sa fie demolate urgent, a avertizat Ministerul Planificarii Urbane intr-un raport.
Autoritatile au inspectat peste 387.000 de cladiri din cele 10 provincii afectate de cutremur in sud-estul tarii.
In orasul Gaziantep se afla cel mai mare numar de cladiri care trebuie demolate de urgenta - 12.000 -, urmat de 10.911 de cladiri in Hatay si 10.777 in Kahramanmaras, se mai precizeaza in document.
Seismele au fost urmate de 3.858 de replici dupa data de 6 februarie, 38 dintre ele cu magnitudinea peste 5, a spus Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) intr-un mesaj separat. Institutia sfatuieste localnicii sa nu se apropie de cladirile avariate.


