Avem piete deschise, centre comerciale in care e forfota, slujbe la biserici, dar teatrele raman inchise, o spun cu regret actorii si regizorii. Cei din teatrele private au ramas fara singurul lor venit, obtinut din vanzarea de bilete si deci, fara salarii. Acestia cer sa li se permita sa faca spectacole in aer liber.
Mica scena de pe strada Alexei Mateevici care cel putin patru seri pe saptamana era insufletita de personaje, decoruri si de jocul culorilor, e de aceasta data, incremenita. De patru luni spectacole nu se joaca, iar sala, altadata neincapatoare pentru amatorii de teatru, e pustie.
Daniela BURLACA, ACTRITA, REGIZOARE: “In momentul in care gradinitile, terasele, magazinele si mallurile sunt subiecte antrenate in discutie de noi nu se vorbeste nimic absolut.“
Si daca piese nu se joaca, actorii, dar si ceilalti angajati raman fara salarii, intrucat singurul venit al teatrului independent este obtinut din vanzarea biletelor.
Daniela BURLACA, ACTRITA, REGIZOARE: “10 spectacole jucate inseamna un salariu pentru un actor independent. In momentul in care aceste spectacole nu se joaca, actorul independet pleaca acasa pe cont propriu si ramane a fi un om fara post de munca.“
O alternativa, crede Daniela Burlaca ar fi ca spectacolele sa fie jucate in aer liber.
Daniela BURLACA, ACTRITA, REGIZOARE: “Suntem gata sa tinem cont de toate masurile de precautie care au fost stabilite de autoritati, sa iesim in fata publicului. Sa iesim afara pe o scena improvizata. “
Nici teatrele de stat nu o duc mai usor. La Mihai Eminescu am gasit decorul unei premiere care asa si nu a mai avut loc in aprilie.
Petru HADARCA, ACTOR, REGIZOR: “Regia lui Alexandru Cozub “Hamlet in sos picant”, dar s-au intrerupt repetitiile.”
Directorul teatrului sustine ca actorii isi primesc in continuare salariile, care sunt achitate de stat, dar oricum activitatea a fost afectata.
Petru HADARCA, DIRECTORUL TEATRULUI “MIHAI EMINESCU”: “Au fost pierderi in urma unor proiecte care nu au avut loc “ 05.51 “ Cum e un sportiv care obtine performante, are nevoie de antrenament zi de zi. La fel si actorul are nevoie de repetitii, de a iesi pe scena in fiecare zi.“
Acum cladirea teatrului este intr-o stare jalnica, iar administratia spera ca la anul, cand se vor implini 100 de ani de la fondare teatrul sa primeasca finantare pentru a fi reparat.
Petru HADARCA, DIRECTORUL TEATRULUI “MIHAI EMINESCU”: “ E un bloc intr-o stare deplorabila, degradanta. Nu a fost reparat de 80 de ani de cand a fost construit. Cade acoperisul, peretii.“
Am incercat sa luam legatura cu reprezentantii Ministerului Educatiei, Culturii si Cercetarii pentru o reactie, insa nu ne-au raspuns la telefon. Activitatea teatrelor a fost sistata la data de 10 martie, imediat dupa instaurarea situatiei de urgenta.

