Un val de aer rece din nordul Scandinaviei care a ajuns pana in Balcani, este responsabil pentru precipitatii si ninsorile abundente din sud-estul Europei, scrie stirileprotv.ro.
In Grecia au fost emise avertizari de cod rosu pentru aproape intreaga tara. Joi a plouat torential la Atena. Si in alte parti ale Greciei au fost furtuni de zapada.
La Atena, faimosul Parthenon abia se mai vedea in furtuna.
Locuitorii din regiunea Attica, unde se afla si capitala tarii, au primit mesaje de alerta pe telefoanele mobile, prin care li s-a cerut sa renunte la deplasarile care nu sunt absolut necesare. Din cauza ploiilor puternice s-au produs inundatii in multe zone ale capitalei elene.
Furtunile au lovit vestul Greciei, mai ales in insula Zakynthos, din Marea Ionica, unde mai multe zone au fost inundate. Traficul a fost oprit in unele portiuni si s-a produs o alunecare de teren.
De cateva zile au inceput si ninsori puternice in diferite parti ale Greciei, chiar si in insulele din Marea Egee, unde nu a mai nins de decenii.
Pe insula Andros, din Ciclade, in timpul unei furtuni de zapada s-a format un fenomen meteo neobisnuit, o tromba marina a ajuns pe uscat, transformandu-se intr-un vartej ca o tornada de zapada.
Ninsori cu multa zapada sunt asteptate pana vineri, mai ales in zonele muntoase, dar si in alte parti din centrul, nordul si nord-vestul tarii, inclusiv in mai multe localitati din Macedonia.


