Wall Street Journal a efectuat o ancheta privind moartea sefului grupului militar privat Wagner, Evgheni Prigojin, si sustine ca acesta si asociatii sai au fost ucisi la ordinul secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrusev, transmite BBC.

Publicatia americana, citand reprezentanti ai serviciilor de informatii occidentale si un fost ofiter de informatii rus, scrie ca Patrusev era ingrijorat de influenta politica si militara in crestere a grupului Wagner si a lui Prigojin personal si ca l-a avertizat pe Putin in vara anului 2022 ca acestia ameninta Kremlinul.

Avertismentele au ramas fara urmari, in timp ce Wagner a luptat cu succes in Ucraina. Cu toate acestea, potrivit unui fost oficial al serviciilor secrete rusesti, Prigojin l-a sunat pe Putin in octombrie si s-a plans de lipsa de munitie. In momentul conversatiei, in birou se mai aflau si alte persoane, inclusiv Patrusev, care l-au auzit pe Prigojin fiind nepoliticos cu Putin.

Dupa aceasta, Putin a inceput sa-l ignore pe Prigojin si sa asculte mai mult opinia sefului Consiliului de Securitate. La inceputul lunii iunie 2023, luptatorii Wagner s-au confruntat cu obligatia de a incheia un contract cu Ministerul Apararii, ceea ce insemna, de fapt, lichidarea grupului ca organizatie independenta.

Iar cand, la sfarsitul lunii iunie, confruntarea dintre Prigojin si comandamentul militar rus a dus la o rebeliune deschisa, Patrusev a vazut o oportunitate de a scapa de Prigojin pentru totdeauna, spun sursele WSJ.

In timpul rebeliunii, Putin se afla intr-o resedinta la tara, iar Patrusev a preluat controlul, spun sursele ziarului american. El le-a cerut ofiterilor care il simpatizeaza pe Prigojin sa il contacteze si a cerut ajutor de la conducerea Kazahstanului si a Belarusului. Ca urmare, Alexander Lukasenko a fost de acord sa actioneze ca mediator.

De la revolta, Kremlinul nu a luat nicio masura pentru a-l tine in frau pe Prigojin. Acesta a actionat liber in Rusia si a zburat chiar si in Africa.

La inceputul lunii august, Patrusev i-a ordonat asistentului sau sa inceapa sa dezvolte o operatiune de eliminare a lui Prigojin, a declarat un fost ofiter de informatii rus. Potrivit serviciilor de informatii occidentale, Putin a fost informat cu privire la aceste planuri si nu s-a opus.

Potrivit WSJ, in timpul unui control de securitate al avionului lui Prigojin pe aeroportul Sheremetievo din Moscova, o mica bomba a fost plasata sub aripa acestuia, care a explodat la scurt timp dupa decolare.

Autoritatile ruse si Patrusev personal nu au raspuns la solicitarile WSJ pentru comentarii.

Avionul in care se aflau Prigojin, mana sa dreapta Dmitri Utkin si alte opt persoane, inclusiv trei membri ai echipajului, s-a prabusit pe 23 august in regiunea Tver. Toti au murit.

Kremlinul neaga implicarea in prabusirea avionului. Vladimir Putin a declarat ulterior ca in corpurile victimelor au fost gasite fragmente de grenade de mana si ca nu a existat nicio influenta externa asupra avionului. Comitetul de ancheta a deschis un caz, ale carui rezultate nu sunt cunoscute.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.