Presedintele american Joe Biden a declarat luni seara ca Israelul va inceta „operatiunile” militare impotriva Hamas in Fasia Gaza in timpul Ramadanului, ca parte a unui armistitiu in curs de negociere, transmite agentia AFP, scrie g4media.ro

„Vine Ramadanul si exista un acord din partea israelienilor ca nu se vor angaja in operatiuni in timpul Ramadanului, pentru a ne da timp sa scoatem toti ostaticii” detinuti de miscarea islamista palestiniana, a declarat Biden intr-un interviu la televiziunea americana NBC.

Israelul a lansat o campanie aeriana si terestra pe scara larga in Gaza dupa ce atacatorii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane in sudul Israelului la 7 octombrie. Atacatorii au luat, de asemenea, 253 de persoane ostatice, dintre care o parte au fost eliberate intre timp.

Ministerul Sanatatii din Fasia Gaza, administrat de Hamas, afirma ca cel putin 29 782 de persoane au fost ucise in teritoriu de atunci, dintre care 90 numai duminica.

Presedintele Biden, a carui tara este principalul aliat al Israelului, a vorbit cu reporterii din New York despre posibila incetare a focului. „Suntem aproape”, a declarat el luni. „Nu am terminat inca. Speranta mea este ca pana lunea viitoare vom avea o incetare a focului”.

Un purtator de cuvant al Departamentului de Stat al SUA a declarat anterior ca in ultimele zile au fost inregistrate „progrese” in negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni, dar ca ramane neclar daca Hamas va accepta ultimul acord propus.

„Am inregistrat progrese in cadrul conversatiilor pe care le-am avut intre Egipt, Israel, Statele Unite si Qatar”, a declarat purtatorul de cuvant Matthew Miller.

Saptamana trecuta, SUA au fost criticate pe scara larga pentru ca au pus veto la o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o incetare imediata a focului in Gaza. In schimb, a propus propria rezolutie de incetare temporara a focului, care avertiza, de asemenea, Israelul sa nu invadeze orasul Rafah din sudul Gazei.