Circa 2.500 de persoane sunt date disparute in Bahamas dupa trecerea uraganului Dorian.
Circa 2.500 de persoane sunt in continuare date disparute in Bahamas dupa trecerea uraganului Dorian, au declarat miercuri autoritatile, avertizand ca numarul deceselor este asteptat “sa creasca in mod semnificativ”, informeaza DPA.
“Am intensificat eforturile de a recupera corpurile celor care care au murit in timpul furtunii”, a adaugat Minnis intr-o alocutiune televizata, descriind trecerea uraganului Dorian ca pe o ” tragedie istorica”.
Premierul a precizat ca pana in prezent au fost evacuate peste 5.500 de persoane de pe insula Noua Providenta, adaugand ca ’transportatorilor comerciali li se va permite reluarea zborurilor spre Abaco incepand de azi, intr-o maniera limitata”.
Furtuna, care a atins prima data tarmul acestui arhipelag din Caraibe la 1 septembrie, a maturat zone intregi, insulele Grand Bahama si Abaco fiind cel mai grav afectate.
Uraganul, transformat in furtuna de categoria 5 - cea mai puternica - cand a atins uscatul in insulele Abaco, s-a indreptat apoi spre Statele Unite, atingand uscatul pentru a doua oara ca furtuna de categoria 1 in Carolina de Nord, inainte de a lovi Canada.
″Lista, compusa pe baza relatarilor legate de persoanele disparute, nu a fost comparata cu datele guvernamentale privind persoanele evacuate si aflate in adaposturi″, a declarat purtatorul de cuvant al Agentiei Nationale de Gestionarea Situatiilor de Urgenta (NEMA), Carl Smith, intr-o conferinta de presa.
“Prelucrarea bazei de date este in curs”, a precizat Smith, adaugand ca numarul celor disparuti este asteptat sa scada.
Primul ministru din Bahamas, Hubert Minnis a avertizat pe de alta parte ca, desi bilantul oficial al trecerii uraganului este de 50 de morti, “numarul deceselor este asteptat sa creasca”.


