Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit, marți, în Israel, pentru a discuta cu liderii israelieni, inclusiv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, în încercarea de a relansa negocierile de încetare a focului în Fâșia Gaza, potrivit BBC, scrie hotnews.ro

Antony Blinken are programate întrevederi în cursul zilei cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu ministrul apărării Yoav Gallant şi alţi oficiali. Apoi, turneul său continuă cu Iordania şi Qatar.

Aceasta este cea de-a 11-a vizită în regiune a oficialului american de la atacul mişcării palestiniene islamiste Hamas din sudul Israelului din 7 octombrie anul trecut, care a declanşat războiul din Gaza.

Vizita lui Blinken are loc în contextul în care armata israeliană şi-a intensificat campania în enclava palestiniană, precum şi în Liban, unde luptă împotriva miliţiei Hezbollah, susţinută de Iran.

Agenția de presă palestiniană Wafa a anunțat azi, 22 octombrie, că cel puțin 27 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza, în trei atacuri israeliene separte: 15 persoane într-un atac cu dronă asupra orașului Beit Lahia, 4 într-un atac asupra Khirbet Al Adas, lângă Rafah, și cel puțin opt în zona Al Alami din tabăra de refugiați Jabalia, în nordul enclavei.

La rândul său, marţi dimineaţa, Hezbollah a anunţat că a atacat cu rachete două baze aeriene israeliene din apropiere de Tel Aviv şi una navală din apropiere de Haifa.