Cu dansuri si imnuri religioase, acestia aduc omagiu zeitei Iemanja a marii si fertilitati. Localnicii arunca ofrande in apa si se roaga pentru noroc si prosperitate in anul care vine.
Ceremonia, organizata pentru al saptelea an consecutiv, incepe din centrul orasului Rio de Janeiro si se incheie pe malul Oceanului Atlantic. Oamenii, majoritatea imbracati in haine albe, canta ode si danseaza in cinstea zeitei iemanja a fertilitatii si apelor, considerata patroana protectoare a pescarilor.
Potrivit traditiei, localnicii trimit in larg flori si lumanari, drept ofrande aduse zeitei. Daca acestea sunt luate de valuri, inseamna ca Iemanja le-a acceptat si oamenii vor avea parte de noroc in nou an.
Statuia zeitei, impodobita cu flori, este scaldata in sampanie. Credinciosii adreseaza si anul acesta mai multe rugaminti zeitei.
Evenimentul deschide seria petrecerilor din noaptea de Revelion in Rio de Janeiro. Peste doua milioane si jumatate de oameni sunt asteptati pe plajele braziliene pentru a intampina noul an.


